Beta 2.0
Acel moment când ninge ca-n poveşti şi ţie ţi s-a furat sania din beci de când ai folosit-o ultima dată
Jan 27th
Miro e aia mică mică
N-am mai fost cu sania de când aveam un metru înălţime şi mă scotea tata la plimbare. Acum, când în sfârşit este zăpadă suficientă să-mi aduc aminte de vremurile bune, nu mai am sanie.
În urmă cu vreo 7 ani, mi-a dispărut sania din beci. După ce cu puţin timp înainte îmi dispăruse pegas-ul în aceleaşi condiţii misterioase.
Lângă blocul meu este un… “deal”. Dar să nu vă imaginaţi că e deal dinăla mare. Pentru mine în acel moment era destul de măricel. Suficient cât să ţip când îmi dădeam drumul cu sania pe el. Acum îl urc într-un minut pe jos, sunt şi scări pe el. Şi e de fapt diferenţa de nivel dintre un pod şi strada mea, de vreo 25 de metri distanţă de la una la alta. Acum sunt garaje săpate în el şi lumea-şi plimbă căţeii pe cei câteva zeci de metri pătraţi rămaşi.
Dar când eram cu mult mai mică decât acum, acolo era ca la munte pentru mine. Cei 10 brăduţi plantaţi acolo erau ca o pădure pentru mine şi colegii mei de joacă, şi aveam nişte scenarii în cap de-i puteam depăşi pe Fraţii Grimm lejer. Aveam impresia că dacă treceam de primul brăduţ eram practic ca şi pierduţi în pădurice. Şi mai aveam impresia că dacă ne ascundeam după tulpina de 20 centimetri nu ne mai putea vedea nimeni.
Şi când se cam termina zăpada, pentru că făceam bulgări şi aruncam după maşinile care treceau pe acolo (ăştia micii de acum din zonă au preluat acest obicei), se forma un gheţuş lung de sus până jos. Pe care făceam “surfing” ca în filme, în picioare, până cădeam şi ne împrăştiam în toate direcţiile.
Ce vremuri! Acum mor de poftă să merg pe un deal adevărat cu sania. Dar nu o mai am.
Şi dacă o aveam… parcă-mi amintesc ceva de o sesiune în perioada asta. 
Vine un moment în viaţă… când eşti om mare
Jan 24th
Când ai responsabilităţi. Când munceşti. Când acele lucruri care au fost odată ocupaţiile tale principale şi de rutină, cum ar fi mersul zilnic la cafea, statul degeaba şi băile lungi în care folosesţi cel puţin 7 produse, bârfele cu prietenii despre cele mai neînsemnate nimicuri sau încercările culinare nereuşite dar pentru care ţi-ai pierdut jumătate de zi în bucătărie, ei bine, toate astea sunt amintiri.
Vine un moment în viaţă când habar nu ai ce să spui la şedinţele de la serviciu, când nu apuci să-ţi faci treaba, iar, cumva, Universul lucrează împotriva ta, şi reuşeşte cu brio.
În acele momente trebuie să iei măsuri. Trebuie să găseşti o modalitate, fie ea temporară, prin care să te aduni şi să poţi trece peste.
Drept urmare, de vreo două săptămâni încoace, am instaurat jumătatea de oră de criză.
Adică fiecare dintre cei în jurul cărora îmi petrec majoritatea timpului are dreptul la o jumătate de oră de criză, în care are voie să dea cu pumnul în birou, să fugă brusc la o ţigară, să-şi verse nervii. Există însă câteva reguli: jumătăţile de oră nu au voie să se suprapună cu ale colegilor, iar nivelul de zgomot trebuie să fie în limitele în care ceilalţi să poată lucra.
Şi de când avem această jumătate de oră de criză, vă spun pe bune: avem mai multă linişte! Pentru că odată ce aceasta a trecut, putem să lucrăm la eficienţă maximă.
Ceea ce vă doresc şi vouă! Scoateţi dracii din voi şi apoi vă puteţi vedea de treabă aşa cum trebuie!
Cum ar fi ca următorul preşedinte să fie un blogger?
Jan 20th
Să ne gândim puţin: oamenii nu mai au încredere în Guvern, în preşedinte, în primul ministru sau în presă. Nu mai au încredere în politicieni, în partide, în poliţie sau în jandarmi.
Anul trecut în martie am făcut o propunere care a fost luată drept o glumă : sindicatul bloggerilor, ce-i drept, nici nu am avut vreodată intenţia să vorbesc serios.
Acum mă gândesc: cum ar fi ca viitorul preşedinte să fie un blogger? Vă daţi seama ce campanie electorală online s-ar putea face?
Ce afişe electorale? Banner pentru o lună!
Ce conferinţe de presă? Live video-blogging!
Ce materiale promoţionale personalizate? Free hosting!
De ce să mai mergi vreodată la vot când poţi da un like?
Aş avea multe de spus pe tema asta, în cazul în care se va întâmpla vreodată aşa ceva. Pe de altă parte, nici nu cred că ar fi chiar aşa de greu. Mai ales acum.
Dar cea mai cea întrebare este: ce blogger ar fi capabil să reuşească o ispravă ca asta? )
Acel moment când începi să înţelegi limba maghiară
Jan 18th
Am fost la protest marţi seara. După ce câteva zile am urmărit-o la televizor şi prin presă şi după ce m-am enervat că de la Cluj nu se vede nimic la televizor. Am făcut şi poze. Şi după ce am îngheţat, m-am îndreptat spre casă.
Şi m-am suit pe 30, m-am aşezat şi mi-am pus mâinile cu mănuşi cu glugă pe urechi, să le încălzesc şi să ma bucur de puţină linişte. În faţa mea, un tânăr înalt cu prietena lui micuţă se ţineau unul de altul, şi de tot ce prindeau în jurul lor de altfel, dat fiind faptul că în jurul orei 20 el era rupt în gură de beat, duhnind a alcool, iar ea, timidă şi ruşinată, se ascundea în braţele lui.
Şi tot drumul, tânărul a cântat şi a urlat în maghiară. De unul singur. De pe Memo şi până în Piaţa 14 Iulie. Tare!
Deci ca să stabilim de la bun început: eu nu am absolut nimic cu nicio etnie, atâta timp cât nu se întrece limita bunului simţ şi a spaţiului personal, fie el cât de mic pe conservele RATUC-ului.
De aceeaşi părere a fost şi domnul aflat în apropiere, care nu s-a mai putut abţine şi l-a certat pe băiatu ăla de i-au sărit capacele, din Piaţa 14 Iulie şi până la Generală 15. Tot în limba maghiară.
L-a trimis să protesteze în piaţă dacă vrea, ca toţi ceilalţi care protestează, dar pe autobus să se comporte ca toţi ceilalţi pasageri, adică să tacă mâlc şi să aştepte liniştit până ajunge la staţia lui,
Şi ajungând la staţia lui, prietena lui l-a împins afară şi au coborât amândoi. Iar domnul a fost apreciat şi a primit mulţumiri de la restul călătorilor. În limba română.
Aşadar, bunul simţ e valabil universal!
Maria Răducanu în concert la Cluj
Jan 18th
În ultima vreme am început să testez terenuri noi pentru mine în materie de muzică. Mă aflu, deci, în căutarea inspiraţiei, mă voi reinventa puţin anul acesta. Aşa că, dacă luni am fost la un concert de muzică clasică, azi voi merge la unul de etno-jazz, un stil care va câştig încet şi sigur teren pe piaţa muzicală din România.
Cântăreaţa Maria Răducanu va concerta în această seară la Cluj-Napoca, în clubul My Way, de la ora 20. Nu am văzut-o niciodată live, ştiu prea puţine lucruri despre ea, dar în mod sigur mi-a atras atenţia încă de când am auzit pentru prima dată piesa asta cântată cu totul diferit faţă de varianta originală a celor de la Azur:
Şi simplul fapt că nu e pe toate gardurile, îmbrăcată sumar, cum sunt alte “artiste” de mare succes, mă face să-mi doresc să o cunosc şi mai bine, să-i ascult vocea caldă şi inconfundabilă pe viu. Pentru că NIMIC nu se compară cu un concert live al unui artist adevărat!
Notes&Ties: Note de Anul Nou
Jan 16th
Notes&Ties este un concept nou, cel puţin la noi. E un eveniment privat, dar de care în mod sigur trebuie să afle cât mai multă lume!
Ce se întâmplă de fapt? Ei bine, o orchestră formată din cei mai talentaţi tineri instrumentişti din Transilvania vor susţine un concert de muzică clasică, al cărui public ţintă este format din persoane din mediul de afaceri, academic şi artistic al Clujului.
Primul eveniment Notes&Ties din acest an va avea loc astăzi (luni 16 ian 2012) şi are ca temă “Note de Anul Nou“, urmănd ca în fiecare anotimp să abordeze teme diferite. Acesta se va desfăşura în sala Auditorium Maximum şi va fi transmis în direct pe Trilulilu de la ora 20!
Revin după cu un articol de “cum a fost”.
