But I don’t like it here.

Am lansat toată chestia cu provocările de 2 zile și am rămas profund dezamăgită de lipsa de imaginație a oamenilor. Doar pentru că am zis că nu accept nuditate și ilegalități, ei cred că nu mai există provocări.

Pământul e rotund. Apa e udă. Oamnii gândesc prea mult și visează prea puțin. Nu mai există țeluri, iar nebuniile le sunt atribuite numai nebunilor. Ce frumos era când eram mici și spărgeam geamuri cu mingi de tenis, înfundam țevi de eșapament cu ambalaje de chipsuri. Când provocările erau provocări adevărate. Când ne plăcea să facem lucruri pe care alții nici nu și le imaginau.

Când săream cele 8 trepte deodată. Când săream cu rolele de pe borduri înalte și toți ceilalți rămâneau muți. Când aveam curajul să aruncăm baloane de apă de la etaj în capul necunoscuților, sau când aruncam cu cretă în bătrâni care treceau pe strada liceului.

Chiar nu mai găsim nicio provocare adevărată?