Când ai responsabilităţi. Când munceşti. Când acele lucruri care au fost odată ocupaţiile tale principale şi de rutină, cum ar fi mersul zilnic la cafea, statul degeaba şi băile lungi în care folosesţi cel puţin 7 produse, bârfele cu prietenii despre cele mai neînsemnate nimicuri sau încercările culinare nereuşite dar pentru care ţi-ai pierdut jumătate de zi în bucătărie, ei bine, toate astea sunt amintiri.

Vine un moment în viaţă când habar nu ai ce să spui la şedinţele de la serviciu, când nu apuci să-ţi faci treaba, iar, cumva, Universul lucrează împotriva ta, şi reuşeşte cu brio.

În acele momente trebuie să iei măsuri. Trebuie să găseşti o modalitate, fie ea temporară, prin care să te aduni şi să poţi trece peste.

Drept urmare, de vreo două săptămâni încoace, am instaurat jumătatea de oră de criză.

Adică fiecare dintre cei în jurul cărora îmi petrec majoritatea timpului are dreptul la o jumătate de oră de criză, în care are voie să dea cu pumnul în birou, să fugă brusc la o ţigară, să-şi verse nervii. Există însă câteva reguli: jumătăţile de oră nu au voie să se suprapună cu ale colegilor, iar nivelul de zgomot trebuie să fie în limitele în care ceilalţi să poată lucra.

Şi de când avem această jumătate de oră de criză, vă spun pe bune: avem mai multă linişte! Pentru că odată ce aceasta a trecut, putem să lucrăm la eficienţă maximă.

Ceea ce vă doresc şi vouă! Scoateţi dracii din voi şi apoi vă puteţi vedea de treabă aşa cum trebuie!