Posts tagged tiff
Cinemateca TIFF ne scoate la film luna asta, în fiecare joi!
Oct 26th
Și luna viitoare!
Pentru că o săptămână și ceva cât ține festivalul TIFF la Cluj-Napoca e mult prea puțin pentru câte filme am putea vedea, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) organizează în perioada 27 octombrie – 22 decembrie, la Cluj şi Sibiu, cea de-a doua ediţie a Cinematecii TIFF. Asta înseamnă că în fiecare joi de la 8 seara, la Cinema Victoria, mergem la cele mai tari filme din festival!
Deja mi-a intrat în sânge mersul la film cât de des chiar dacă nu vi le povestesc pe toate pe care le-am văzut, pe principiul ”nu o să vă spun că ăla moare la sfârșit”! Îmi place să merg la film, pentru că sunt foarte foarte pretențioasă de la un film, și ce poate fi mai fain decât atunci când la sfârșit îți dai seama cât de tare a fost filmul la care tocmai ai mers?
Așa că primul film din cadrul Cinematecii va fi Life in a Day/ O zi din viaţă, în regia lui Kevin MacDonald, joi, 27 octombrie, ora 20, la Cinema Victoria. Un film care a închis cea de-a 10-a ediție TIFF, un film realizat de public, filmat într-o singură zi, pe 24 iulie 2010. O idee îndrăzneață și un colaj pe care abia aștept să-l văd!
Dacă vă interesează de cinematecă, aici veți putea afla în fiecare miercuri mai multe despre filmul de joi, și la unul dintre ele poate mergem chiar împreună! Biletul îl voi da eu!
Așa că rămâneți aproape!
Episodul 5: Mironeasca de mânuță cu oamenii de la TIFF
Jun 12th
05 – MiroLilu de manuta cu staff ul TIFF
După o scurtă pauză, MiroLilu revine cu episodul 5!!!
Dragilor! Cu toate că TIFF-ul s-a terminat pe anul acesta, să ne amintim de cei care l-au făcut posibil, în ce alt mod decât printr-un cântec frumușel copt de mine?
În acest clip veți putea asculta staff-ul și oamenii care în ultima săptămână au umblat ca nebunii prin centrul Clujului să muncească, să scrie, să filmeze, să servească bere altora, să vadă filme în cadrul festivalului care ne învie orașul an de an.
Enjoy!
B-Movie Orchestra la #TIFF2011
Jun 11th
Am prins aseară o mică bucată din reprezentația celor de la B-Movie Orchestra, sosiți tocmai din Olanda, la petrecerea de la Chios pentru Zilele Filmului Românesc.
Sună bestial! Ei fac muzică de film, iar aseară au venit alături de The Cinematic Fever Girls și au lăsat pe toți mască.
Am reușit să și filmez unul din cântece:
B-Movie Orchestra (Olanda) la TIFF 2011
Niki Ardelean, colonel în rezervă (r. Lucian Pintilie)
Jun 11th
Niki Ardelean (Victor Rebengiuc) este un colonel în rezervă care și-a pierdut fiul într-un accident casnic. Fiica sa, Angela Tufaru (Doina Chiriac), este căsătorită cu Eugen Tufaru (Șerban Pavlu), fiul vecinului de peste drum, Flo Tufaru (Răzvan Vasilescu).
Flo se prezintă ca un ”freelancer”, un om modern, pasionat de camere video, care realizează filme atât la nunta celor doi copii, cât și la înmormântarea de la începutul filmului. Acesta se consideră un ”artist”, un om deschis și liber, și îi va fura lui Niki, treptat, tot ce are mai bun în viață: îi încurajează pe Angela și Eugen să se mute în America, îi va convinge să vândă tot din casă pentru a face rost de bani și se va opune la orice părere personală. Niki rămâne cu casa goală, cu soția bolnavă și cu un ”prieten” care nu va înțelege niciodată adevărata semnificație a Zilei Armatei.
Totul o ia pe o cale neașteptată când Flo încearcă să-i deghizeze pe soții Ardelean în personaje de desene animate. Dar de Ziua Armatei…
Ei bine, vă sfătuiesc să vedeți acest film! Din toată inima!
Mi s-a părut totuși puțin lungi unele faze, căci filmul este compus din 4 părți pe care le-am sesizat eu: îmormântarea, pregătirea copiilor pentru plecare, caseta cu nunta tinerilor și perioada în care soții Ardelean rămân singuri. Toate sunt făcute într-un mod, cred eu, destul de ciudat. Un om bătrân nu prea are cum să înțeleagă lumea tot mai rapidă în care trăiesc, iar când lucrurile normale sunt înlocuite cu idei nebunești, se umple paharul!
Iar finalul… doamne ce final!
Și pe final, vă fac poftă!
Dressing the Story – by Doina Levintza la TIFF
Jun 9th
Vă rog, nu ratați colecția de costume de film create de celebra Doina Levintza! O mai puteți admira doar până mâine, 10 iunie, la Hotel Continental!
Dacă vreți să admirați costumele premiate cu Premiul Gopo (2009) ale filmelor ”Restul e tăcere” (r. Nae Caranfil), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (r. Lucian Pintilie), ”Profetul, aurul și ardelenii” (r. Dan Pița), ”Dincolo de nisipuri” (r. Radu Gabrea), ”Ultima noapte de dragoste” și ”Orient Express” (r. Sergiu Nicolaescu), dar și din piesele de teatru ”Richard al III-lea” (r. Mihai Măniuțiu), ”Portretul lui Dorian Grey” (r. Dragoș Galgoțiu) și ”Hic sunt leones” (r. Dan Puric).
Nu prea le am eu cu moda, dar am rămas impresionată de detaliile fine ale rochiilor și materialele pictate manual, se vede câtă muncă s-a pus în aceste rochii și efectul pe care îl au.
Decorul nici nu putea fi mai bun! În camerele puternice, înalte și cu vopseaua pușcată din Hotelul Continental. Asta așa, ca de efect!
Vă las să admirați câteva fotografii:
Ghiciți personajul!
Dragi Foursquareiști, să tragem de-o premieră la TIFF!
Jun 9th

Oamenii frumoși de la departamentul de Online de la TIFF au venit cu o idee pe care mi-e ciudă că nu am copt-o chiar eu! Și anume, să ne strângem cel puțin 50 de utilizatori Foursquare pentru a lua un badge foarte rar: SWARM BADGE.
E cel mai potrivit moment pentru asta! Pentru că în Cluj sunt prezenți oameni din întreaga lume acum, cu ocazia TIFF, și ne putem ajuta unii pe alții să primim acest badge. Cu toții!
Așadar, sâmbătă, la ora 17, ne vedem în Piața Unirii! Sau, mai exact, să dăm check-in în intervalul 16:30 – 18:30 în Piața Unirii, iar apoi să nu mai dăm check-in nicăieri altundeva până nu se termină intervalul.
Anunțați pe toată lumea, căutați-vă toți prietenii de pe Foursquare și ne vedem sâmbătă să ne câștigăm badge-ul SWARM!














