Posts tagged telefon
Un altfel de review HTC Cha Cha – primul meu smartphone, o lună mai târziu
Aug 23rd
În sfârșit a sosit timpul să-mi fac un upgrade! M-am săturat să nu pot fi primar pe 4sq, să nu pot deschide un atașament dintr-un mail, să nu am blitz la camera foto, să nu pot pune un twitpic și să aștept să se încarce snaptu. Așa că mi-am cumpărat primul meu smartphone: HTC Cha Cha. Menționez că toate referirile de idiot-phone se referă la telefoanele care nu sunt smartphone, și nu la iPhone.
În primul rând, dragi băieți, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar da, cred cu toată ființa că acest telefon este un gadget de gagici! Nu alta, dar butonașele sunt destul de mici. Iar dacă ai și vărsat bere pe ele, nu ai nicio șansă să scrii un mesaj fără o precizie elvețiană! Un alt argument este și designul: finuț, simplu, (prea) alb. Pe scurt, cere foarte multă grijă!
Să luăm totuși într-o anumită ordine!
Specificațiile nu are rost să le spun, le găsiți pe toate gardurile, așa că am să vi le spun așa cum le văd eu.
Sistem de operare: Android 2.3 (Gingerbread)
Totodată, diferența de la un sistem de operare propriu la Android este de la cer la pământ! M-am învățat cu el destul de repede și fără manualul de utilizare, iar acum sunt nedespărțită de el! Da, e ca o prăjiturică. Din moment ce e primul meu smartphone, nu pot să fac o comparație cu alte versiuni de Android. Dar pot să vă spun că e foarte user-friendly și răspunde rapid la comenzi.
Până acum i-am găsit o singură bubă: aplicația de GMail nu merge și pace! Așa că pentru mail trebuie să intru din browser.
Și o bubă mai mică: navigarea (între ecranele principale, în agendă, etc.) Mi-ar plăcea ca atunci când ajung în capătul unei liste să mă ducă automat de la ultimul element la primul, să nu fiu nevoită să merg înapoi de fiecare dată. De altfel, așa mi s-ar părea și logic. Doar că nu se întâmplă așa. Bine că pe idiot-phone puteam!
Acumulator: Li-Ion 1250 mAh
Pe scurt, dacă vorbesc puțin la el, wi-fi-ul e oprit și nu îl folosesc mai mult decât un idiot-phone, bateria ține 3 zile. Cu Facebook, Twitter, mail, wi-fi și jocuri non-stop, bateria ține în jur de 7 ore. La modul în care îl folosesc eu: pentru un check-in, conversații sub 1 minut și câteva tweeturi + mail, pe mine mă ține 2 zile. Asta depinde de fiecare cât e de maniac. Avantajul e că se încarcă la loc foarte repede!
Deci încă odată: Folosire minimă – 3 zile, folosire medie – 2 zile , forjare maximă – 7 ore.
Memorie internă: 512 MB
Așa scrie pe toate gardurile, dar nici vorbă! Poate e din cauza restricțiilor de la Orange, dar pe telefon apar doar 150 MB, care sunt mult prea puțini. Adică tot la 2 zile îmi spune că am memoria plină. Și nu am multe aplicații pe el! Și e foarte iritant!

Ecran: 2.6 inch 480×320 touch screen
De prea multe ori am senzația că ecranul meu e prea… scurt, mai ales la browsing-ul prin rețelele de socializare. Încet m-am obișnuit cu această idee. Nu am mai avut nici touch screen până acum, dar m-am îndrăgostit de el! Totuși, un telefon fără butoane pentru mine nu este un telefon.
Formă și tastatură: banana qwerty!

Așa că mă bucur zilnic că am tastatură full qwerty. Practic, mă simt ca la un PC mai mic. În primul rând pentru că nu am nicio șansă să scriu un mesaj cu o singură mână. Sunt obligată să le folosesc pe amândouă din cauza formei telefonului: subțire și foarte lat, astfel încât nu pot să-l țin și să scriu cu o singură mână.
Butonul de Facebook este foarte util, dar nu neapărat necesar. Decât, poate, pentru cei dependenți de Facebook. Plus că singura lui funcție este de upload foto/video + status. No Share, no Like, no nothing în timpul navigării pe alte pagini.
Forma ușor curbată arată foarte fain, dar nu e practică deloc. În primul rând când vorbești la telefon, cu toate că atunci când îl pui la ureche, ecranul se dezactivează, dacă ai poziții mai dubașe de vorbit la telefon, se poate activa și în timpul conversației să închizi dacă atingi cu obrazul pe touch screen. În al doilea rând, când telefonul e pe masă, tastele sunt în aer. Ca să poți tasta cu el pe masă trebuie să-i ții jumătatea de telefon cu taste lipită de masă, singur nu stă.
Camera foto: 5 megapixeli, blitz cu led, rezoluție video 720p
Fotografiile nu sunt excepționale, dar dacă le vroiam excepționale îmi luam o cameră foto. Sunt ok! Sunt ca niște poze făcute pe un telefon. Mai bun decât până acum, ce-i drept. Și blitzul se descurcă chiar bine!
Funcția video este și ea peste așteptări: din mișcare prinde destul de în detaliu, iar calitatea sunetului este acceptabilă. Din nou, pentru calitate video bună, folosiți o cameră video, nu telefonul!
Test HTC Cha Cha
Altele
Încă nu am găsit o husă de telefon în care să chiar încapă telefonul. Nici măcar una simplă, gen ”șosetă”. De asemenea, în niciun magazin nu au putut să-mi pună folie de protecție pe ecran, pentru că este prea lat. Sper că se vor rezolva și aceste detalii cât mai repede, pentru că, după cum spuneam și la început, cere destul de multă grijă! Și culoarea (alb) și forma (nu prea e de ținut în buzunare pentru că nu e comod deloc, iar ca să-l ții în geantă, musai trebe husă!).
Per ansamblu, e un telefon foarte deștept. Dacă nu ai pretenții foarte mari de la un telefon, cum sunt eu după un idiot-phone, e telefonul perfect! Și arată FOARTE bine, nu-i așa fetelor?
Așa se vede acest telefon din perspectiva unei fete care nu a mai avut în viața ei un smartphone. Sper că cei care se găsesc în aceeași situație și vor să facă un upgrade la un telefon mai bun să găsească acest articol folositor. Spor la butonat!



























