Posts tagged revelion
#RevCrew în Slovacia!
Jan 14th
Au trecut fix 2 săptămâni. Și pentru că mie îmi place să vă povestesc pe unde umblu, am să vă povestesc și despre această excursie de vis!
Am fugit de rebeliune în lume cu Andrei, Teo, Psaico, Radu Neag, Ruben, Andi, Diana și Tudor. Am ajuns, după 10 ore de drum, undeva în Slovacia, la Veľká Lomnica, lângă Poprad, unde ne-a așteptat cea mai cozy căbănuță la care am fost vreodată! Zăpadă neatinsă la discreție, căldură multă, decorațiuni de sezon și o priveliște… Jos pălăria! Nici nu se putea mai bine, după ce că pe drum am reușit să fumăm la -19° Celsius. De faaapt, nu am prea fumat acolo. Pentru că în cabană nu se fuma, iar afară nu am rezistat niciodată să fumăm o țigară întreagă. Nu-nu, nu mă plâng! A fost mult mai bine așa!
Șiiiii m-am dat pentru prima dată cu placa. Prima jumătate de oră m-am chinuit să mă încalț. Fiind prea grasă, Psaico a fost nevoit practic să mă împingă în moonboots ăia. A doua jumătate de oră am urcat 200 de metri pe pârtie în sus (n-avea rost să-mi iau skipass și să mă sinucid aruncându-ma direct din vârf). A doua oră mi-am petrecut-o încercând să mă ridic în picioare pe placă, fără ca aceasta să fugă la vale în timpul procesului. După care am reușit să verific pământul din aproximativ 2 în 2 metri, ba cu burta, ba cu fundul. Pe când m-am prins și eu cum funcționează, am luat un pic de viteză, am intrat în panică și am luat o trântă de-a dreptul legendară, cu capul înainte, pe care ulterior mi l-am ferit la aterizare, m-am rostogolit de câteva ori, după care trunchiul s-a oprit, și picioarele au mai mers încă vreo 2 rotații, astfel încât eram ferm convinsă că mi-am fracturat coloana. După o jumătate de oră de stat întinsă pe spate, am reușit să mă ridic și m-am mai dat vreo 2 ture. A fost frumos. Nu mai fac.
În rest, ne-am bucurat de munții Tatra, care păreau rupți din filme. Și evident, ne-am bucurat de fiecare clipă de căldură din mașini și cabană.
Mai multe nu vă povestesc că mă bat coechipierii din #RevCrew.
Vă las cu pozele oficiale:
Mitul borcanului, sau cum să te ferești de cacao
Dec 30th
E gata și anul ăsta de căcat. Și într-un an de căcat, am avut parte numai de căcat, că doar fără nu simți că trăiești. Sau ceva de genul.
Și nu-l primești tot deodată, ci vine cu porția. Câte puțin în fiecare zi, sau puțin mai mult. Și din când în când, mai primești și câte o floare și un zâmbet. Dar dup-aia vine porția și le murdărește pe amândouă, fix înainte să le atingi. Și s-a mai dus o zi!
Și să vă explic eu cum să reziști porțiilor zilnice! Eu una, am învățat să am la mine un borcan. Și căști. Că dânsul, atunci când vine, scoate un sunet dinăla ca și bomba atomică, te avertizează cică. Și când aud sunetul, pun căștile, deschid borcanul, mi-l pun în cap, că, de obicei, aia e ținta, și aștept. Câteodată funcționează. De cele mai multe ori însă, nu.
Dar trecem de la maro la roz, și spun ca 2009 mi-a adus și lucruri frumoase. Puține, dar semnificative. Cel mai important pentru mine este faptul că am reușit să mă pun pe picioare, să renunț la emoții, și să cânt pe cont propriu. A fost multă muncă (și încă este), dar nu a fost în zadar. Mi-am adus primul premiu obținut singură, de la Bistrița Folk. E 3, dar e al meu, mi l-am muncit, și-l merit!
Țeluri? Am. Și sunt multe, grase și egoiste, exact cum ar trebui să fie, nu cum minte toată lumea că vrea. În anul ce vine vreau cam așa:
- Să scap de “borcan și căști”
- Să-mi ating zâmbetele și florile
- Să particip la toate festivalurile la care voi putea, și să dau totul, să le arăt ce numesc eu “suflet de la Cluj”
- Să-mi finalizez măcar un sfert din piesele începute
- Să ajung în Thessaloniki să-mi văd prietena cea mai bună
- Să învăț puțin să cânt la pian
- Să-mi găsesc inspirația, și să o găsesc la locul potrivit
- Să fac mai mult sport
- Să get a job
Ce NU am să fac în 2010:
- Nu mai fac compromisuri. Pentru nimic.
- Nu mai dorm ziua, ci noaptea, ca orice om normal
- Nu mai fumez (pe cât posibil, că e scump, dom’le!)
- Nu mai slăbesc (musai!)
Restul… nu se spun
Așa că, hai “La mulți ani!” Și nu uitați borcanul!



























































