Beta 2.0
Posts tagged prosti
Homo indescifraebilus est
Mar 3rd
Oamenii sunt de mai multe feluri. Sunt oameni proști, sunt oameni mai puțin proști, există un singur om deștept și care le știe pe toate, și, de obicei, acea persoană e nimeni alta decât cea care vorbește despre celelalte două categorii. Și prin aceste 3 tipuri de oameni, mai există unul, care se încadrează succesiv când într-o categorie, când într-alta, și anume, oamenii care sunt atât de dificili, încât nu-ți dai niciodată seama dacă vorbesc serios sau nu. Îi vom spune homo indescifraebilus.
Homo indescifraebilus are de obicei privirea pierdută în spațiu, lipsită de orice urmă de expresivitate, și o are așa tot timpul. Vorbește pe același ton al vocii și la nervi, și când zice un banc și, probabil, și când face dragoste cu o femeie, astfel încât nu poți știi niciodată dacă glumește, urlă sau face dragoste, drept urmare, la sfărșitul unei conversații cu o astfel de persoană, rămâi prost și te întrebi ce tren a trecut peste tine, iar, de obicei, ajungi la un răspuns destul de îndepărtat de adevăr.
Homo indescifraebilus e un fel de emo al personalitățiilor, întrucât pe dânsul nu-l înțelege “nimeni”, ba mai mult, se plânge în continuu în gândul său de această problemă a cărei rezolvare e atât de simplă, astfel încât ajunge să se închidă și mai mult în sine, își extirpă orice fel de emoție vizibilă și o aruncă la primul coș de gunoi. Degeaba îi zici că nu că Batman Batman, el o ține sus și tare că nu e așa, iar apoi se uită fix la primul stălp care îi apare în aria vizuală și refuză să mai scoată vreun cuvânt, oricât de sec. Iar atunci, tu rămâi din nou prost.
Indescifraebilus e bine îmbrăcat, știe să ajute pe alții, îl duce capul, de cele mai multe ori, mai mult decât pe alții, moment în care migrează în categoria oamenilor mai puțin proști, însă e mereu singur, nu prea are grijă de el și se lasă mai mereu pe ultimul loc, iar asta îl plasează din nou în categoria oamenilor proști.
Când vorbește serios, poate purta o conversație coerentă din toate punctele de vedere și poate deveni unul din oamenii deștepți care le știu pe toate, însă când e vorba de glumit, toată lumea îl ia în serios, astfel creându-se un pseudo-complex al său, și se îngroapă în colțul lui să vorbească singur pe întuneric.
Te simți? Comentează! Nu te simți? Comenteză oricum!
Ni, mă, ce nebună e și asta!
Feb 2nd
Am ajuns la concluzia că am o personalitate mult prea puternică pentru anumite persoane din jurul meu. Acum câteva luni, prietenul meu m-a părăsit pentru că nu mă mai suporta după un an și jumătate, iar acum am anumite cunoștințe care mă cred cu adevărat nebună, și când spun nebună mă refer la stadiul psihic de nebunie, și nu la cel de “Hăhă, ce nebună mai e și asta!”. E trist. E foarte trist.
Dar eu nu sunt tristă! Mie îmi pare rău că anumite mentalități sunt atât de slabe încât să se lase atât de afectate de gesturile mele încât ajung să-și plece privirile, se ascund și nu mai spun o vorbă. Mă alungă încetul cu încetul din jurul lor, deși intențiile mele sunt bune. Chiar îmi pare rău pentru acele persoane!
Cât de instabil trebuie să fii încât să iei în serios absolut tot ce îți spune o persoană, și de trebuie și de nu, și de e glumă, și de sunt doar păreri personale, pe care eu le spun clar și verde în față, pentru că mie nu îmi place să țin în mine dacă am ceva de spus? Dacă ești prost, ți-o spun fără nicio problemă, cu zâmbetul pe buze, cu argumentele de rigoare, luate de la nimeni altul decât tine. La fel cum dacă te plac, așa prost cum ești tu, îți spun și asta, pentru că mie îmi place să recunosc totul, și să ți-l arunc în față, sau pe internet, sau oriunde altundeva, atât cât consider eu că e necesar, fără să mă intereseze ce ar crede alții, pentru că, în fond, e vorba de părerea mea personală, de punctul meu de vedere așa cum se vede el din spatele acestor ochi încercănați. Că ție nu-ți convine, asta e altă problemă.
Da, și eu sunt afectată de ce spun ceilalți, dar pe moment doar, până apuc să procesez informația. După care îmi vin mințile la cap și cântăresc ceea ce mi se oferă. Dacă îmi convine, totul e roz, dacă nu, bombardez cu gândurile mele pline de noroi pentru a-mi face dreptate. Îmi place să lupt pentru ceea ce cred și mi se pare normal să fac asta. Pentru că țin la orice ar fi acel lucru în care cred și îmi place să mă impun. Dacă nu te impui, ești o fire slabă, ca iarba pe care o calcă toții copiii în picioare când aleargă ore în șir prin parc.
Sunt o fire puternică! Nu-mi place să mă schimb pentru alții, și nu voi face asta niciodată. Așa că, dragi “prieteni”, hotărâți-vă dacă îmi veți mai păstra ID-ul de messenger, numărul de telefon sau adresa, pentru că eu mă numesc Mirona și am să spun în continuare totul cui vreau eu și cum consider eu că ar trebui să fac asta. Pentru că am încredere în modalitatea mea de gândire. Dacă tu mă crezi nebună, fugi cât vezi cu ochii, pentru că eu nu mai vreau să te văd. Niciodată.
