Articole etichetate ‘magda puskas’

Clujenii invadează plaja din Vama Veche!

Conform unor studii, procentajul de clujeni care se îndreaptă spre plaja din Vama Veche va crește considerabil în următoarele 2 zile, în vederea efectuarii unei deplasări în masă spre Folk You – Mișcarea de rezistență. Cei rămași în județ sunt rugați să nu intre în panică dacă se trezesc singuri pe toată aria orașului, și să nu renunțe la rutina zilnică.

Nostalgicii care doresc să audă valurile mării sunt rugați să dea un telefon la un număr pur întâmplător din agenda telefonică, șansele ca persoana apelată să se afle pe litoral sunt la cote maxime.

În delegația oficială Folk You cu plecare din Cluj se află: subsemnata (Evident! Atâââât!), brigada FolkBlog, Ionuț Mangu cel mai mangă dintre mangi, Ioan Onișor, Magda Pușkaș, trupa MAYA (Mishu Călian, Sorin Zamfir, Tudor Bădescu, Roland Kiss) care va fugi ”cu viteza sângelui meu”, domnul Emeric ”Immi” Imre ”și prietenii”, Monica Nistor,  și o grămadă de alții: Gina, Radu, Dana, am pierdut șirul.

Voi fi fericită să mă întâlnesc și cu brigada non-clujeană, prietenii: Paul Arva, Adi Beznă, cei doi Țapinari, Dinu Olărașu, Ovidiu Scridon.

Asadar, dragii mei, mă duc să văd marea după 7 ani, să mă trezesc la răsărit, să cânt până noaptea tărziu sau dimineața devreme, să îmi umplu toate hainele cu nisip, să mă întâlnesc cu cei care mă vor hrăni spiritual :D (mamă ce poetic!).

Fug în lume.

Să fiți cuminți!

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook Post to MySpace Post to StumbleUpon

Pentru un zâmbet de copil (Concert caritabil)

Dragii mei, să vă explic cum stă treaba. Știu că e criză, știu că salariile sunt mici, și că unele nu sunt deloc. Dar, cu toate astea, hai să facem să fie bine pentru toată lumea, da?

Așadar, după cum bine scrie pe afișul de mai sus, joi, 20 mai 2010, ora 18.00 vă așteptăm în Sala de Spectacole a Cercului Militar (P-ța Avram Iancu, Nr. 1, Cluj-Napoca) la un concert folk caritabil, unde voi cânta alături de prietenii mei EMERIC IMRE, IONUȚ MANGU și IOAN ONIȘOR împreună cu grupul AUTOGRAF, MIHAI CĂLIAN, LIVIU BOCĂNIALĂ, MAGDA PUȘKAȘ și VALENTIN MOLDOVAN, FLORIN TOLOARGĂ și CĂTĂLIN POP.

Vă pregătim un spectacol frumos, în urma căruia vom face 50 de copii de la Grădinița cu program special “Licurici” și alți 40 de copii de la Secția de Ocopediatrie a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca fericiți de ziua lor, 1 iunie. Mai multe detalii pe site-ul evenimentului: http://pentruunzambetdecopil.blogspot.com .

La holul de intrare va avea loc și un mic Târg de Caritate, unde s-au donat spre vânzare diverse obiecte, tablouri, fotografii, CD-uri. Banii strânși la acest târg vor merge tot la copii! Dacă dorești să donezi și tu câte ceva pentru copii: jocuri, jucării, cărți de colorat, cărți cu povești, sau rechizite, te așteptăm în Librăria Cărturești din Iulius Mall Cluj.

Biletele se pot achiziționa de la sediul Studcard (în incinta Volksbank de lângă magazinul Central). De asemenea, dacă îți aduci 10 prieteni la concert (sau cumperi 10 bilete pentru tine), îți oferim 2 vouchere la Cinema City în Iulius Mall sau 2 invitații la Teatrul de Club în Diesel.

Vă așteptăm cu mult drag, și copiii la fel!

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook Post to MySpace Post to StumbleUpon