Beta 2.0
Posts tagged iubire
Fără ea… viața mea nu ar mai fi la fel.
Mar 22nd
Deși de câte ori am sunat-o și am întrebat-o pe unde umblă ca o bagaboantă, m-a mințit ba căăă și-a băut banii de drum, ba căăăă i-a câștigat înapoi la jocurile de noroc, și-a cumpărat biletul, dar apoi, de muci ce a fost, a pierdut avionul. Apoi mi-a zis că nu vrea să se întoarcă, că îi e atât de bine acolo, departe de noi, pe plaja aia tropicală, unde bărbații îi stau la picioare și îi îndeplinesc toate mofturile în schimbul a doar câtorva priviri dulci cu ochișorii ăia sclipitori. Mi-a povestit cât e de frumos să o gâdile părul pe ceafă în bătaia brizei calde și să simtă nisipul fin cum îi intră în sandale, dar nu am mai rezistat poveștilor ei. Eu sunt mizerabilă aici, în capătul opus al lumii, iar ea își face de cap cu cine știe cine, iar apoi mi se mai și laudă cu asta?! Păi cum vine asta?!
M-am rugat de ea câteva săptămâni bune să vină înapoi, că mi-e dor de ea, că aici e frig și zâmbetele sunt pe cale de dispariție, că disperarea face oamenii frustrați și că nu mai suport lumea fără ea aici, să mă facă să mă simt mai bine, cum doar ea știe. Am plâns la telefon ore întregi până am inundat camera cu lacrimile mele, iar ea a încercat să mă consoleze cu vorbe dulci de la distanță, dar nu a reușit. Nimic nu îi poate înlocui prezența aici, lângă mine, să o văd în fiecare dimineață la răsăritul soarelui, să o văd la fiecare apus cum se ascunde, dar să știu că e acolo și că va rămâne acolo.
Nici nu mai știu câte luni au trecut de când am văzut-o ultima dată, dar nu pot uita căldura pe care o emană. Privesc fotografii cu ea și simt că cedez psihic până se va întoarce să mă sărute pe frunte și să-mi spună că totul va fi bine și că nu mă va mai părăsi niciodată, iar apoi să-mi mângâie fața și să mă strangă în brațe atât de tare, încât să stoarcă din mine toată energia negativă acumulată în ultimul timp.
Așa că, am mai făcut o ultimă încercare. Cu ultimii stropi de voință, am format numărul ei. Plină de speranță, am așteptat să-mi raspundă. Și sună o dată. Și sună a doua oară. Și sună a 5-a oară, dar nu mi-a răspuns. În acel moment am închis, mi-am scos telefonul din priză și m-am închis în casă, în pat. M-am învelit din cap până-n picioare. M-am îndopat cu pastile de somn, iar în cele din urmă, am adormit. Au trecut câteva zile, nici nu mai știu cum a trecut timpul.
Dintr-o dată, mi se pare că aud niște pași. Da, era chiar ea! A băgat cheia în ușă, a deschis-o grăbită. O rază de soare puternic m-a trezit de tot. Și-a cerut mii de scuze, mi-a spus că a uitat de ea. Nu mi-a răspuns la telefon, era pe drum și nu l-a auzit. A venit de departe, din capătul opus al lumii, și i-a luat mai mult timp decât și-ar fi dorit. Dar nu a uitat de mine niciodată. S-a întors cu flori, m-a pupat grăbită și m-a scos din casă, unde am găsit o lume mult mai frumoasă.
Cerul e mai senin ca întotdeauna, iar zâmbetul ei e peste tot și a vrăjit lumea, a îmbătat-o cu fericire, a pus-o din nou în mișcare!
Nu mi-a venit să cred că după atâta timp, chiar s-a întors! Primăvara mea s-a întors de-adevăratelea, și mi-a înviat sufletul, trupul și pofta de viață. Adio, iarnă rece și gri! Primăvara mea e aici, și nu mai pleacă degrabă!
Să iubim și câinii vagabonzi!
Feb 22nd
Dându-l la o parte de Sfântul Valentin, pe care eu nu-l suport, la fel cum nu suport nicio altă sărbătoare creată de americani doar ca să-și crească ei vânzările, se apropie Dragobetele. El, Dragobetele, e de-al nostru. E “zeul” nostru al iubirii, al dragostei, e cel care ne umflă inimile în piept cât o pită, cel care ne face ochii să lucească.
Din punctul meu de vedere, această sărbătoare nu ar trebui să se limiteze doar la cuplurile fericite, pentru că sunt și ele așa de puține și de amărâte. Ar trebui, așadar, să scoatem ziua de 24 februarie din contextul duetului dintre un bărbat și o femeie, sau respectiv dintre două femei sau chiar dintre doi bărbați, oricât de deranjant ar putea suna ultima categorie. Să descoasem din context iubirea, adică să o descontextualizăm și să încercăm o nouă abordare.
Ei bine, chestia asta dubașă, pe numele ei “dragoste”, care seamănă tulburător de mult cu la fel de puternicul cuvânt “pacoste”, este sentimentul care ne dă peste cap. Și având în vedere că acest sentiment se naște în creier în aceeași zonă cu ura, eu una mă hotărăsc destul de greu care dintre cele două le simt în acest moment, așa că am se le combin, sperând astfel că mă scap de o bătaie de cap în plus.
Astfel, ne doresc tuturor ca de Dragobete să iubim cu toții pe toată lumea:
- Să iubim șoferii de autobus care ne tratează ca pe niște saci de cartofi, accelerând mereu înainte de a opri atât de brutal la stop sau în stații!
- Să iubim birturile în care prețurile sunt sub forma N,50 RON, de la care niciodată nu primim cei 0,50 RON rest!
- Să iubim vânzătoarele de la care primim rest caramele și gume de mestecat!
- Să ne iubim vecinii care fumează în lift!
- Să iubim gropile de pe drumuri, e semn că a venit primăvara!
- Să ne iubim prietenii care nu ne răspund niciodată la “esemeees”!
- Să iubim Dell Inspiron cu Win7 pe el, chiar dacă e incompatibil cu orice fel de microfon!
- Să iubim ploaia după ce ieșim cu mașinile din spălătorii!
- Să iubim “coechipierii” de la cozile de la plătit facturi!
- Să-l iubim pe Geoană! De data asta nu a mai țopăit!
- Să iubim cocălarii care ascultă manele pe telefon în public, la maxim “mânca-ți-aș!”
- Să iubim tipele care umblă cu ochelari de soare în cluburi!
- Să ne iubim pe noi când ne închidem afară din casă și stăm câte 3 ceasuri pe coridor până vine cineva acasă!
- Să ne iubim telefoanele când ni se închid, chiar dacă așteptăm un apel important!
Vă invit să veniți cu completări, iar, pe final, vă doresc multă, multă iubire!
