Posts tagged #frigaruietweetmeet
Ne pregătim intens pentru cea mai frigăruie
0Și totodată, eu mă pregătesc intens să mai pun cel puțin încă 5 kilograme pe mine, lângă cele 3 pe care deja le-am acumulat pe timpul sfintelor sărbători, când am mâncat ca o vițică tot la câteva ore, de poftă, de foame, după aceea iar de poftă, în vizită, de poftă și tot așa, doar pentru că pot. Ceea ce nu pot este să-mi și mențin greutatea acumulată, așa că mă voi încăpățâna să depășesc cu succes greutatea unu sac de ciment cu cel puțin 5 kilograme. Care este.
Iar acum, să revenim la subiectul inițial. Pentru a ne pregăti pentru mega frigăruia de 100 de metri pe care o vom face noi, bloggerii clujeni care suntem, în cadrul Zilelor Clujului, ne vom delecta mâine seară în Irish & Music Pub cu câteva mostre, vreo 100 doar, făcute sun măiestria lui Adi Hădean, în cadrul mega evenimentului cunoscut sub numele de #frigaruietweetmeet.
Bloggerii în cauză sunt următorii: Florica și Zicu de la TVDece, Lorand Minyo, Ruben Kislaki, Groparu, Anda Călinici, Dan Ciulea, Alex Ursa, Daniel Rus, Dragos Mone, Bogdan Besliu, Vlad Cucu, Alexandra Craciun de la Urban Gourmet, Cristian Gog, Sanda, Mironeasca, Adriana, Mihaela, Alex Bartiș, Andrei Aroneț, Marian Hurducaș, Raluca Crisan, Lush, @Mariuspan, Robert, Maria Eftimie, Andrei Palatkas, Vlad ilariantu‘, Doru Pușcaș, LaideePurpl, Alma, Psaico.
Mno, și să înceapă haleala!

