Beta 2.0
Posts tagged cronici mironice
Pentru voi – iarnă, pentru mine – moarte clinică.
Dec 1st
UPDATE: Trupa clujeană Keep Away (avându-l în componență pe dragul nostru Cătălin Pop la chitară electrică, dragul de el !!! ) va concerta alături de Bruiaj și No Offense în Chiron Cafe (str. Clinicilor nr.25, colț cu Piezișă), în sfânta seară de sâmbătă, 6 decembrie, ora 21:00. Intrare liberă!
A venit iarna. Din punctul de vedere al percepției temperaturilor de către corpul meu, mie fiindu-mi frig la +37°C la umbră la sfârșit de vară în Turcia, temperatura actuală, care se învârte în jurul gradelor 0 și dă spre minus, este pentru mine ca și cum m-aș afla în curtea lui Crăciun, Moș, Polul Nord nr. 0 după colț, printre reni și într-un cub de gheață groasă de la brâu în jos. Decizia mea inițială de a rezolva această cruntă problemă a fost aceea de a hiberna intens într-un cuptor încins până cel puțin în martie. Diiin păăăăcateeee, am fost nevoită să recurg la alte mijloace extreme de a mă camufla de Gerilă, și anume de a mă înfofoli până la refuz cu aproximativ toate textilele din casă, purtate strat peste strat, după modelul „cepei”, numai că și mai multe straturi. Am adoptat această formulă încă de acum 2 săptămâni.
Cel mai palpitant e când merg la cineva în vizită. Să-l luăm pe Elnu acel cineva. Și ajung acasă la Elnu, și mă cheamă înăuntru. Și încep: jos glugile de la mănuși, apoi mănușile, căciula, eșarfa din jurul gâtului. Apoi desfac cataramele și nasturii de la palton. Unul câte unul. Și partea cea mai palpitantă abea acum începe: minunatele mele cizme de piele, noi și care încă nu s-au mai lăsat, îmi iau 2-3 minute să dau jos numai una dintre ele. Adică pe cea din dreapta. La stânga din nu știu ce motive îmi ia chiar și mai mult. Între timp Elnu mă privește neputincios și râde de cum mă chinui eu să mă destratific, respectiv de sunetele dubașe și scâncelile pe care le scot pe parcursul procesului. O adevărată plăcere, nu alta!
›∫‹
În loc să îmi fac eu lucrarea de atestat la informatică, care în mod teoretic ar trebui predată marți, sau variantele de bac la matematică pentru teza de joi, totodată Elnu a plecat într-o mică excursie pe munte și puteam să învăț liniștită, am găsit eu o altă strategie cum reușesc de fiecare dată și am decis să merg la patinoar.
Am ajuns în Matei Corvin unde a fost amplasat un patinoar mobil, destul de mic pentru câte persoane se aflau pe el, dar cu gheață adevărată și patine destul de ok de închiriat.
• M-am întâlnit cu Batman și Statuia Libertății. Aveau întâlnire. •
Având în vedere că a fost a 3-a oară când am fost cu patinele, primele 10 minute am luat trântă după trântă după trântă etc. Dar luând în considerare faptul că eu mă știu da cu rolele foarte bine, deși nu prea are nicio legătură cu patinele, următoarea oră și jumătate trântele au fost din ce în ce mai rare și m-am învățat destul de repede, întrucât am prins curaj și făceam ture în viteză și slalom printre copilași, tineri și mai puțin tineri care mergeau toți în aceeași direcție. La un moment dat mă aflam pe contrasens și am pierdut controlul direcției, m-am învârtit de câteva ori ca apoi să cad lată, impactul fiind asemănător cu cel al unei nicovale care cade din cer, ca și în desenele animate, lăsând în urmă un crater. Ei bine, așa am căzut și eu, numai că nu am lăsat niciun crater, având în vedere că sunt mai puțin densă decât aerul. Mai degrabă am lăsat un mic dâmb care a crescut sub mine în momentul în care am aterizat. Dar trecem cu vederea.
Ceea ce mă consolează oarecum este faptul că Awi a reușit să calce în picioare recordul meu personal de trânte/≈2 ore, și, mai mult decât atât, aproape toate au fost prinse de către paparazzi-ul nostru mult iubit, Se, dupe cum va hurma în curând să vedeți numai aici! În curând!
›∫‹
În data de 2 decembrie e ziua lui Ursu care va împlini cei 18 anișori și îi vom ura un călduros ”La mulți ani!” , după tradiție, și ”Un plămân și un ficat mai sănătos!” după alte tradiții.
•Krisz, iubit Krisz-Mihai, Lăpă, Ursul (mulțumiri ăluia care a făcut poza)•
Suntem toți o apă și-un pământ
Nov 17th
Vi-l mai amintiți pe Se? Da, chiar el. Ei bine, lui i-a înviat frizerul a 3-a zi de acum 6 zile după scripturi și s-a ras în cap. Da. Adică s-a tuns. Adică nu știu exact dar ceva. Adică dovada dupe cum hurmează mânca-ți-aș:
Și acum să facem o comparație în paralel:
Vom face o mică analiză. A se observa dispariția culorii din Înainte, respectiv în După, care se compensează cu apariția acelui zămbet tâmp în După, care în Înainte nu exista. Totodată, După râde de Înainte. Care nu știu ce înseamnă, dar ceva e și acolo.
›∫‹
• Eu încercând să fiu modeală în poze artistice •
›∫‹
Am fost la meci la U-Mobitelco. Care au jucat cu Asehoții și de la care până acum au luat bătaie get-beget și pe bună dreptate mai mult decât pe nedrept. Astăzi însă, au luat bătaie pe nedrept mai mult decât pe bună dreptate. Scor cu un minut și jumătate înainte de final: 76-73. Scor final: 77-81. Și să nu te enervezi când arbitrii fluieră dubaș și de trebuie și de nu trebuie… Da’ să zicem că ”Haide U și de mere și de nu” că asta e situațiunea.
›∫‹
Și acum, pentru delectarea dumneavoastră auditivă, vă invit să ascultați un cover după celebra piesă a trupei KUMM din Cluj-Napoca, intitulată 1000 de chipuri, într-o versiune revizuită, personalizată și interpretată de Noi2, cu mine pe ambele voci, și Cătălin la chitară. Audiție plăcută!
Un fel de felul întâi, numai că desert
Nov 13th
Am ajuns la concluzia că puținul meu timp liber e ineficient dispus, întrucât îmi ocupă până și timpul care nu e liber, și deci, e implicit ocupat într-un alt fel. Și cum altfel îmi petrec eu timpul, fie el liber sau nu, decât dormind? Dupămasa, care e jumătate timp liber-jumătate timp de-ălalalt, devine timp liber în totalitate pentru că în momentul în care adorm, timpul meu de învățat (da, cică asta ar trebui să fac până la BAC) devine timp de odihnă, și deci, un timp pierdut și totuși utilizat constructiv într-un oarecare fel. Dimineața ce se întâmplă? Firește, nu mă pot trezi, iar în loc să merg ca tot elevul de clasa a doișpea la școală, ajung să-mi petrec primele ore ale zilei într-o cafenea cu licoarea magică de rigoare, îndulcită excesiv pentru a mă trezi. Daaaar, când ajung și eu într-un final la școală, mă ia somnul numai când aud poveștile scumpei și dragei doamne profesoară de limba și literatura română. Soluția acestei dileme este simplă și se numește ”neah, fuck it!” ”acceptarea destinului”. Așadar, somn ușor!
• Așa doarme Cătălin pe autocar •
›∫‹
Primesc de bună voie și nesilită de nimeni, prin donație, un router wireless pentr‘ că am rămas în mod oficial fără internet în cameră. Sau în casă, respectiv oriunde altundeva decât pe calculatorul lui sister. Unde nu pot sta pentru că pe când ajung eu acasa, ea doarme sau… ceva de genu’.
›∫‹
De la ultimul articol încoace am avut… hmmm… să o numim ”plăcerea” de a întâlni diverși oameni ciudați pe stradă. Spre exemplu: într-o mașină parcată foarte dubaș hăpt în centrul Clujului ședea un nene. Și nenea ce făcea? Ei bine, aici m-a surprins îndemănarea sa. Știți cum femeile vorbesc la telefon, dau cu aspiratorul și își urmăresc telenovela preferată în același timp? Păi nenea ăsta al nost’ făcea exact la fel. Numa’ că citea de pe partitura luminată de lanterna pe care o ținea când cu o mână, când cu alta, cântând la un fluier-pe care îl ținea cu mâna care nu era pe lanternă, sau invers – după partitura cu pricina, ca, din când în când, să se mai și uite în jurul lui să-și dea seama că toate privirile trecătorilor sunt îndreptate spre el. Ceea ce a fost un caz aducător de zâmbete.
Dar.
Pe autobus, dimineață, frig bocnă, aglomerație, eu în întârziere. Până aici nimic nou. Lângă mine se așează un bătrânel. Trei metri mai încolo un altul. Și ce se gândesc ei să discute în gura mare și printre oameni stresați de frig, aglomerație, întârziere etc?
Bătrânel1: Am fost ieri la cimitir. Am zis că-mi pun interfon: când vine cineva în vizită, să-l invit înăuntru!
Bătrânel2: Serios? Eu încă nu mă gândesc la treburi d-astea.
Bătrânel1: Bla… Bla….
În fine… discuția a continuat pe tot parcursul drumului cu glume comuniste și de prost gust variind pe aceeași temă.
În rest bătrânici care se plimbă pe casa scării cu lanterna, bătrâni care se pun lângă mine pe autobus cu priviri dubașe și dornice de atenție (aici înghit în sec), cocălari beți criță în Janis care încearcă să sărute tot ce le sar în cale, cu prieten sau fără. Nu, mulțumesc.
Concluzie: SE DUCE DE RÂPĂ LUMEA ASTA NENOROCITĂ!
Cică am fost la Capitală…
Nov 3rd
Rezultatul concursului național de folk: Locul 3 la secția Creație pentru Noi2.
Și cică a fost fuarte tare frate! Ziua de vineri am pierdut-o în totalitate pe tren, respectiv pe un intercity fără compartimente și cu cele mai incomode scaune posibile. Dar trecem cu vederea. Timpul a zburat repede după cum urmează: 3 ore de frecat menta intensiv, 4 episoade din House MD, 2 din How It‘s Made și finalizarea piesei noastre de la creație. Așa. Am ajuns la București la 23:30 (întârziere de NUMAI o oră), și am ajuns la cămin la 00:00 unde răsunau chitarele din toate camerele până la orele dimineții.
La 3 ore de când am ajuns într-un final cu capul pe pernă mi-a sunat ceasul. Era 7 jumate, am mâncat 3 felii de salam la cantină și am purces spre Palatul Național al Copiilor în vederea concursului propriu-zis.
• Eu încercând să par calmă purtând fața aia tâmpă •
La secția de creație, întrucât nu existau monitoare pe scenă, SURPRIZĂ: chitara principală, da, cea a lui Cătălin, nu s-a auzit deloc. La interpretare, SUPRIZĂ: evident unica chitară (scuzați cacofonia), da, a lui Cătălin, nu s-a auzit la începutul piesei până a avut cineva bunăvoința să urle că ”Băăăăăi, vezi că nu se-aude nimic!”. Dar trecem cu vederea.
Mihai Boicu din Suceava a făcut în schimb ravagii cu piesa lui și a avut norocul să nu îi moară nici microfonul nici chitara. Mi s-a făcut efectiv piele de găină când a cântat, așadar jos pălăria și tot respectul! El a luat marele trofeu.
Ce mi-a ridicat totuși moralul a fost și motivul pentru care am mers acolo de fapt, și anume pentru a revedea oamenii de acolo, prietenii noștri din toată țara cu care avem ceva foarte important în comun: muzica și pasiunea noastră. Aici îi amintesc pe băieții din Timișoara (combinația fatală de energie, nebunie și amuzament), grupul de la Oradea, grupul de la Suceava, grupul de la Satu Mare, bucureștenii evident și lista continuă.
La întoarcere am avut plăcerea de a sta în compartiment cu un tip care sforăie, 2 baieți de vreo 5 ani și mama lor. Întrucât numarul orelor dormite pe parcursul ultimelor 3 zile și, respectiv, tot atâtea nopți, nu depășește 7, nu m-a împiedicat să dorm ca un bebeluș tranchilizat întregul drum. Trenul a juns la Cluj azi dimineață la ora 6 și jumătate cu întârziere de, evident, o oră.
›∫‹
”Muravey” în traducere liberă înseamna ”furnică”, și, alături de constructorul și fericitul său proprietar, arată așa:
Am avut plăcerea de a-l revedea pe Adrian Silea după un an de zile și m-a invitat la o plimbare prin București alături de Muravey. Între timp mi-a povestit întregul proces de construcție a acestei mașinării unice pe trei roți la care a muncit alături de tatăl său: ghidon de Pegas, claxon și frână de mână luate de la o Dacie, porbagaj lucrat manual artizanal etc etc. Ce mai, e muncită treaba! Prinde până la 60 km/h, iar Adrian trebuie să aibă grijă să nu-și piardă din componente pe drum.
Totodată, sărumâna pentru poze Adriane. 
Mare cântare mare
Oct 29th
Joi, 30 octombrie, începând cu ora 21 vă aștept în Club Autograf la Stand Up Folks! unde voi cânta alături de Cătălin. De asemenea vom cânta pentru prima dată în fața stimabilului public piesa cu care participăm la Festivalul Toamna Baladelor de la București (detalii mai jos).
›∫‹
Primele mele 4 zile de nefumătoare au decurs exact așa cum au fost plănuite, cu o mică îmbunătățire de un pachet în plus, poate 2. Întrucât nervii mei au ajuns la limite, nu m-am putut abține. Așadar, sunt pe drumul cel bun!
›∫‹
Am ajuns la concluzia tragică, anume că sunt înconjurată numai și numai de oameni… să le spunem ”speciali”. Fiecare special în felul lui, bun sau nu. Majoritatea nu. Așadar, dați-mi voie să vă explic cum stau treburile. O anumită persoană are unicul scop în viață să mă facă pe mine să-mi pierd mințile. Acestei persoane îi urez din toată inima o moarte lungă și dureroasă, sau, după preferință, să ardă în flăcările Iadului. Bun. M-am scăpat și de asta.
›∫‹
•Ceas de pe o biserică din Comuna Șanț, Județul Bistrița-Năsăud•
›∫‹
În weekendul ce urmează voi face o mică escală la București cu o misiune bine definită. Eu și Cătălin, Noi2, vom participa pentru a doua oara la Festivalul-Concurs Național de Folk ”Toamna Baladelor”, la secția Creație, cu piesa intitulată ”Separat împreună”. Acesta va avea loc în data de 1 și 2, cea din urmă având în program decernarea premiilor. Noi plecăm vineri cu trenul și vom fi cazați undeva la orele 20 la un anumit cămin de pe la mitici. Mai multe detalii coming soon.
Săptămâna oficială a degetelor tăiate la instrumentiști
Oct 22nd
UPDATE: Kobza a reușit să își câștige dreptul de a se bucura de aceasta minunată sărbătoare, întrucât, cu mine de față, azi 25 octombrie, și-a tăiat dejtu de la mâna dreaptă în timpul efectuării unei comenzi în Janis Pub. Am zis!
În ultima lună am reușit să ne strângem de un soi de formație după cum urmează: Mihai (chitară electrică), Tibi (bass), Kobza (percuție), eu însămi (voce ± chitară acustică).
›∫‹
Evenimentele s-au petrecut așa: în urmă cu aproximativ 2 săptămâni apare Mihai cu acest minunat clip:
Ma întâlnesc cu Mihai. Virtual, adică pe messenger. Săptămâna trecută. Și-mi povestește ceva care seamănă cu:
Mihai: am degetul în jumate
Mironeasca: ceee?
Mihai: acum am schimbat pansamentul și m-am uitat
Mironeasca: ew ew ew
Mihai: ce tareeee
Mihai: noroc cu pansamentul că altfel îmi flutura vârful
Bun. După o zi, el îmi relatează astfel:
Mihai: cică vorbesc de dimineață cu Tibi
Mihai: pe la vreo 9
Mihai: și face
Mihai: că prin anumite circumstanțe și-a tăiat și el degetul mijlociu de la stânga, la fel de pe jumătate ca și mine
Așa. Eu, evident am râs cu lacrimi, având în vedere că urma prima repetiție. Și am râs eu ca Harap-Alb și ce pățăsc: ieri la școală mi-am prins jumătate de deget la fiermoarul de la geacă, smulgându-mi o bucățică generoasă de piele. Nu e chiar tăietură. Dar e într-un fel mai dubaș.
Având în vedere începutul începuturilor, încă de la supa primordială se poate observa cu ochiul liber cine este vinovatul, ba mai mult, ii scrie pe frunte cu Caps Lock ON cum că, Mihai este persoana în cauză. Din acest motiv îl țin răspunzător în totalitate pentru toate accidentele accidentale petrecute în această săptămână la toți instrumentiștii de pe mapamond.
La sugestia lui Tibi, voi declara penultima săptămână a lunii octombrie ”Săptămâna oficială a degetelor tăiate la instrumentiști”.
›∫‹
Azi e aniversarea mea si a lui Elnu. 5 luni. În cap! Cel mai ciudat e faptul că eu am fost cea care a uitat și nu el care, fiind el din această ecuatie ea+el, ar fi fost firesc să uite. Și deci, el nu a uitat. Dar am uitat eu. Adică persoana mea. De fapt am vrut să zic că ne urez un călduros ”Mult înainte!”.
