M-am schimbat. Sunt un alt om. Nu mi-am plăcut la început, nu mă vedeam. Am sunat la mecanic să mă repare. Am fost la doctor să mă facă bine. Am rugat strugurii să ma ajute… Am încercat să mă schimb înapoi în mine, dar a fost deja prea târziu. Sunt un alt eu.

Nu iubeam ploaia, pentru că nu știu să înot. Nu auzeam altă muzică decât glasul tău, dar, de atunci ascult atentă orice sunet, îmi vreau glasul înapoi. Glasul meu care știa cum să râdă, cum să plângă sau cum să  te facă pe tine să îl asculți. Acum e doar tăcere. Soarele nu îmi mai zâmbește, în schimb îmi arată dinții printr-un zâmbet tâmp.

Nu mai știu cum să mă plimb, pentru că picioarele mă aleargă mereu, în încercarea de a fugi de mine. Sau de tine. Nu mai vedeam, pentru că îmi era frică să mă privesc.

Nu mi-am plăcut deloc. Până acum.

Acum, iubesc ploaia. Acum, ploaia cântă în duet cu mine, îmi zâmbește și mă atinge ușor pe față. Ploaia mă sărută când zâmbesc și mă ascunde când plâng. Ploaia mă adoarme și mă ghidează.

Alerg pentru că timpul trece, și sunt atâtea de făcut! Și mă plouă. Alerg cu ochii închiși. Am orbit. Nu vreau să mai văd nimic… Acum doar simt. Nu te simt pe tine! Mă simt pe mine. Acum simt doar ce-mi convine…