Am fost la protest marţi seara. După ce câteva zile am urmărit-o la televizor şi prin presă şi după ce m-am enervat că de la Cluj nu se vede nimic la televizor. Am făcut şi poze. Şi după ce am îngheţat, m-am îndreptat spre casă.

Şi m-am suit pe 30, m-am aşezat şi mi-am pus mâinile cu mănuşi cu glugă pe urechi, să le încălzesc şi să ma bucur de puţină linişte. În faţa mea, un tânăr înalt cu prietena lui micuţă se ţineau unul de altul, şi de tot ce prindeau în jurul lor de altfel, dat fiind faptul că în jurul orei 20 el era rupt în gură de beat, duhnind a alcool, iar ea, timidă şi ruşinată, se ascundea în braţele lui.

Şi tot drumul, tânărul a cântat şi a urlat în maghiară. De unul singur. De pe Memo şi până în Piaţa 14 Iulie. Tare!

Deci ca să stabilim de la bun început: eu nu am absolut nimic cu nicio etnie, atâta timp cât nu se întrece limita bunului simţ şi a spaţiului personal, fie el cât de mic pe conservele RATUC-ului.

De aceeaşi părere a fost şi domnul aflat în apropiere, care nu s-a mai putut abţine şi l-a certat pe băiatu ăla de i-au sărit capacele, din Piaţa 14 Iulie şi până la Generală 15. Tot în limba maghiară.

L-a trimis să protesteze în piaţă dacă vrea, ca toţi ceilalţi care protestează, dar pe autobus să se comporte ca toţi ceilalţi pasageri, adică să tacă mâlc şi să aştepte liniştit până ajunge la staţia lui,

Şi ajungând la staţia lui, prietena lui l-a împins afară şi au coborât amândoi. Iar domnul a fost apreciat şi a primit mulţumiri de la restul călătorilor. În limba română.

Aşadar, bunul simţ e valabil universal!