Beta 2.0
Fără o categorie anume
Aici este ce nu a încăput nicăieri altundeva.
Ne vedem la Alba!
Nov 9th
Bună dragilor!
În acest weekend voi participa la Festivalul-concurs de Muzică Folk ”Ziua de Mâine”, din Alba Iulia!
Am auzit numai lucruri bune despre acest festival, despre atmosferă, organizare, dar și publicul din Alba, și abia aștept să văd cu ochii mei toate lucrurile auzite, anul trecut am ratat înscrierea… la mustață! Ceea ce mă bucură și mai mult e că vor fi și bloggerii prezenți în sală, și nu mă voi mai simți ca și picată din cer cum s-a întâmplat în multe alte locuri. 
)
Se oferă și 2 premii online: unul pentru concurentul care va strânge cele mai multe voturi la una din piesele de aici (se votează cu conturile de Facebook, ascultați, votați!), dar și un premiu de fidelitate pentru public.
Festivalul are loc în perioada 11-13 noiembrie iar programul arată așa:
Vineri, 11 noiembrie 2011
10.30 Cafeaua cu folk - conferință de presă - Art Cafe Downtown
16.00 Concurs de muzică folk + Recital Daniel Avram - Teatrul de Păpuși PRICHINDEL
20.00 Gala – recitaluri - Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
- Alexandra Sidor
- Vali Șerban & Ziua de Mâine
- Adrian Ivanițchi
- Poesis
- Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers
23.30 Declarație de… iubire – Poezie și muzică
- Adrian Păduraru
- Dan Ardelean – pian
Sâmbătă, 12 noiembrie 2011
10.30 Cafeaua cu folk - conferință de presă - Lansarea noului album al grupului folk PLUS NOI - Art Cafe Downtown
16.00 Concurs de muzică folk + Recital PLUS NOI - Teatrul de Păpuși PRICHINDEL
20.00 Gala – recitaluri - Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
- Zoia Alecu
- Florin Săsărman & Alexandru Filip
- Vasile Șeicaru
- Ducu Bertzi & Mihai Neniță
Duminică, 13 noiembrie 2011
10.30 Cafeaua cu folk - conferință de presă - Art Cafe Downtown
17.30 Nasul, după N.V.Gogol – Teatrul ACT - Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
muzică, versuri, distribuție: Ada Milea și Bogdan Burlăcianu
direcția de scenă: Alexandru Dabija
scenografie, light design, video: Andu Dumitrescu
19.00 Gala laureaților – recitaluri - Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
- Plus Noi
- Marius Matache & Folk Band Imperfect
- Țapinarii
- Mircea Vintilă
- Mircea Baniciu & Vladi Cnejevici
- Nicu Alifantis & Șemineu Band
Vă aștept cu drag!
Cum prima zi la noul loc de muncă începe cu un concediu medical!
Oct 31st
Dragilor!
Vă anunț cu mare bucurie în suflet că mi-am găsit jobul mult râvnit. L-am căutat în toate colțurile internetului, pe toate străzile Clujului nostru cel de toate zilele. Săptămâna trecută l-am găsit mai aproape decât aș fi crezut, la 3 blocuri distanță de al meu. Am fost la interviu, am dat testele, le-am trecut și am primit jobul.
Oficial, azi e prima mea zi de muncă în calitate de editor online la Radio Cluj.
Tot azi am aflat că mai am 6 zile de carantină pentru că nu am fost suficient de harnică în copilărie ca să fac rujeolă, așa că am făcut-o acum, cu toate că sunt vaccinată. Așadar, speranțele de vineri că ar fi doar o alergie mi s-au spulberat cât ai zice ”bubă”.
Pe această cale îmi cer scuze celor cărora le-am transmis mai departe acest ”har sfânt”, nu a fost cu intenție. Iar cel care mi l-a dat mie va fi linșat după capturare.
Așadar, cine altcineva decât mine putea să aibă atât de mult ghinion?
Pe de altă parte, abia aștept să-mi treacă și să încep munca. În sfârșit un program! În sfârșit un job! În sfârșit voi avea bănuții mei de dat pe prostii! În sfârșit mi-am găsit exact genul de job pe care mi l-am dorit! Și voi avea ocazia să învăț de la niște profesioniști. Mai bine nici nu se putea! Decât, evident, dacă nu făceam rujeolă.
Așadar, mă puteți felicita și pupa exclusiv virtual, prin fibra optică sau semnalul wi-fi nu se ia!
Vă mulțumesc!
60+, o nouă categorie a firmelor de pază, inspirată de Google+
Jul 4th
Nu vi se pare ciudat că toți oamenii de pază și protecție fac parte din categoria 60+? Mai mult, un procent destul de îngrijorător al acestor oameni care sunt plătiți pentru ca noi să fim în siguranță sunt femei.
Am intrat într-o bancă, iar imediat după intrare, la un birou pitit într-un colț stă o doamnă cu părul alb și o dioptrie mai mare decât poate să se pună pe o pereche de ochelari. Era omul de pază din banca respectivă, o femeie la 65 de ani, care își pierde jumătate din orele de muncă încercând să se ridice de pe scaun. Cam din 3 în 3 minute cască cu poftă, după care începe să mănânce cu și mai multă poftă dintr-un sandviș pregătit de acasă, aplecată după pupitrul biroului.
Polițiștii comunitari, adică oamenii care se plimbă prin cartiere pentru a descuraja infracțiunile, au burțile mai mari decât toată greutatea mea, eventual cu bocancii în picioare și un rucsac plin în spate la un loc.
Ceva clar nu e în regulă! Gândiți-vă ce ar putea acești oameni să facă în cazul în care dau de un nebun. Să arunce cu un colac de pe burtă după ei? Să facă hernie până se ridică de pe scaune să reacționeze? Și dacă reușesc să se ridice, după aceea cât pot face?
Eventual vor tuși cu o forță impresionantă și vor arunca cu bucăți de plămâni în timpul procesului după infractori. Sau se vor rostogoli pe străzi în jos, alergând după ei. Pentru că eu nu îi cred în stare nici măcar să vadă bine 10 metri în față fără să schimbe 2 perechi de ochelari.
Da, de acești oameni depinde siguranța noastră.
Nu vi se pare îngrijorător?
Am venit şi am plecat!
Jul 1st
Stimaţi cetitori, abonatul al cărui link l-aţi accesat nu poate fi contactat. Vă rog să vă reveniţi şi să încercaţi din nou, mai târziu. Cam pe marţi! Seara!
Pentru că am fugit în lume unde câinii umblă cu covrigi în coadă şi unde lumea nu a auzit de criză. Deci distracţie frumoasă să avem, mulţumim! 
Cam pe când citiţi voi aceste rânduri, noi suntem deja trecuţi de 2 graniţe. Sper.
Aşa că un weekend minunat şi promit că-mi revin şi la întoarcere pe acest blog se şi scrie!
Mai puțină istorie personală, mai multe lucruri concrete la conferințe!
May 23rd
Dacă în anii trecuți mergeam la o conferință pe teme legate de online sau dezvoltare personală și speakerii erau obișnuiți să își susțină o prezentare de genul ”cum am ajuns eu la succes” sau ”ce am făcut eu”, acum susțin din toată puterea că ne putem lipsi de istorie personală la conferințe.
De ce spun asta? Eu bine, dacă unii investesc o căruță de timp în a organiza o prelegere, un eveniment, o conferință, și te cheamă sa fii speaker, te cheamă pentru că deja lumea cam știe ce ai făcut tu și cum. Lumea deja știe că ai ajuns la un nivel mult mai înalt decât alții. Și atunci de ce ai ține o prezentare prin care să te lauzi sau să-ți plângi de milă unde ai greșit, când scopul tău la o conferință, în calitate de speaker, este să-i înveți pe cei prezenți alte lucruri decât cele pe care le găsesc pe internet la o simplă căutare a numelui tău pe Google. Mai mult, când deja prezinți lucruri făcute de tine printr-un slide-show de câteva poze și un speech de maxim 5 minute în care te repeți, atunci e clar. Ești nepregătit să înveți pe alții despre ceva. Ești incapabil să scoți esența din munca ta. Sau chiar mai rău, refuzi să împarți cu alții micile secrete care stau la baza succesului tău, ca om cu o carieră împlinită sau aflată pe drumul cel bun.
Cuvintele din titlu sunt ale lui Ștefan Teișanu, și le-a spus pe twitter în timpul unei astfel de conferință, în timp ce un speaker a vorbit despre viața personală. Da, a vorbit frumos și și-a transmis mesajul, dar eu am niște așteptări puțin mai mari de la oamenii care sunt invitați să vorbească. Unii plătesc bani destul de mulți să-i audă, și la final cu ce rămân? Cu niște emoții, poate, sau cu impresii greșite despre speakeri. Pentru că în momentul în care ei aleg ca subiectul prelegerii să fie un moment al vieții lor personale, e normal să iasă la iveală niște emoții. Uneori ajung chiar să se pună în situații telenovelistice. Sau, din extrema cealaltă, să pară prea plini de ei, să se creadă prea importanți.
Așadar, mai puțină istorie personală și mai multe idei constructive!
Am trecut mai departe la X-Factor!
May 15th
Din 1000 de participanți, am trecut mai departe. Evident, am auzit o grămadă de voci foarte bune, nu cred că vor avea ”funny moments” cu participanți de la Cluj, lucru care nu poate decât să mă bucure: trăiesc într-un oraș plin de artiști! Păcat că niciunul nu prea face nimic în legătură cu asta…
Așadar, azi la ora 12 mă voi duce la a doua fază, în care nu știu exact ce se va întâmpla, dar țineți-mi pumnii! Că bine-a fi!
UPDATE: Cred că experiența mea la X-Factor se rezumă doar la audiții! M-am lăsat copleșită de emoții și sunt sigură că nu voi ajunge printre cei care vor fi selectați la nivel național. Dar le urez succes prietenilor mei care cred că vor ajunge și mai departe decât atât!
