Beta 2.0
Fără o categorie anume
Aici este ce nu a încăput nicăieri altundeva.
Vine un moment în viaţă… când eşti om mare
Jan 24th
Când ai responsabilităţi. Când munceşti. Când acele lucruri care au fost odată ocupaţiile tale principale şi de rutină, cum ar fi mersul zilnic la cafea, statul degeaba şi băile lungi în care folosesţi cel puţin 7 produse, bârfele cu prietenii despre cele mai neînsemnate nimicuri sau încercările culinare nereuşite dar pentru care ţi-ai pierdut jumătate de zi în bucătărie, ei bine, toate astea sunt amintiri.
Vine un moment în viaţă când habar nu ai ce să spui la şedinţele de la serviciu, când nu apuci să-ţi faci treaba, iar, cumva, Universul lucrează împotriva ta, şi reuşeşte cu brio.
În acele momente trebuie să iei măsuri. Trebuie să găseşti o modalitate, fie ea temporară, prin care să te aduni şi să poţi trece peste.
Drept urmare, de vreo două săptămâni încoace, am instaurat jumătatea de oră de criză.
Adică fiecare dintre cei în jurul cărora îmi petrec majoritatea timpului are dreptul la o jumătate de oră de criză, în care are voie să dea cu pumnul în birou, să fugă brusc la o ţigară, să-şi verse nervii. Există însă câteva reguli: jumătăţile de oră nu au voie să se suprapună cu ale colegilor, iar nivelul de zgomot trebuie să fie în limitele în care ceilalţi să poată lucra.
Şi de când avem această jumătate de oră de criză, vă spun pe bune: avem mai multă linişte! Pentru că odată ce aceasta a trecut, putem să lucrăm la eficienţă maximă.
Ceea ce vă doresc şi vouă! Scoateţi dracii din voi şi apoi vă puteţi vedea de treabă aşa cum trebuie!
Acel moment când începi să înţelegi limba maghiară
Jan 18th
Am fost la protest marţi seara. După ce câteva zile am urmărit-o la televizor şi prin presă şi după ce m-am enervat că de la Cluj nu se vede nimic la televizor. Am făcut şi poze. Şi după ce am îngheţat, m-am îndreptat spre casă.
Şi m-am suit pe 30, m-am aşezat şi mi-am pus mâinile cu mănuşi cu glugă pe urechi, să le încălzesc şi să ma bucur de puţină linişte. În faţa mea, un tânăr înalt cu prietena lui micuţă se ţineau unul de altul, şi de tot ce prindeau în jurul lor de altfel, dat fiind faptul că în jurul orei 20 el era rupt în gură de beat, duhnind a alcool, iar ea, timidă şi ruşinată, se ascundea în braţele lui.
Şi tot drumul, tânărul a cântat şi a urlat în maghiară. De unul singur. De pe Memo şi până în Piaţa 14 Iulie. Tare!
Deci ca să stabilim de la bun început: eu nu am absolut nimic cu nicio etnie, atâta timp cât nu se întrece limita bunului simţ şi a spaţiului personal, fie el cât de mic pe conservele RATUC-ului.
De aceeaşi părere a fost şi domnul aflat în apropiere, care nu s-a mai putut abţine şi l-a certat pe băiatu ăla de i-au sărit capacele, din Piaţa 14 Iulie şi până la Generală 15. Tot în limba maghiară.
L-a trimis să protesteze în piaţă dacă vrea, ca toţi ceilalţi care protestează, dar pe autobus să se comporte ca toţi ceilalţi pasageri, adică să tacă mâlc şi să aştepte liniştit până ajunge la staţia lui,
Şi ajungând la staţia lui, prietena lui l-a împins afară şi au coborât amândoi. Iar domnul a fost apreciat şi a primit mulţumiri de la restul călătorilor. În limba română.
Aşadar, bunul simţ e valabil universal!
Și-am fă-cut un co-zo-naaac, #nom #nom, sa-l mân-căm!
Dec 21st
La invitația #floricăi de la TVdece, în cadrul minunatei campanii #obiceiurisanatoase, și sub atenta supraveghere și coordonarea lui Adi Hădean, iacătă ce-am lucrat noi luni seara, până târziu:
- febră musculară
- doi cozonaci frumoș’ (unul cu nucă și stafide ușor picante făcut de mine, și unul cu nuca multă făcut de sister)
- încă 8 cozonaci frumoș’ ai celorlalte ”gospodine”
- Adi și-a lansat șorțul de bucătărie branduit - foarte mișto, în sfârșit am și eu un șort – mulțumeeesc!
- cu aluatul rămas am mai făcut 2 cozonaci acasă, a doua zi, tot cu sister.
Așa că ne-am scos de Crăciun! Și acum știm să apreciem prețul unui cozonac: e foarte multă muncă și și mai mult timp până să iasă așa cum ne place nouă!
Celor care urmează să cozonăriți pentru masa de sărbători: mult spor și faceți-vă încălzirea înainte!
Pe final, o poză în exclusivitate cu mine frământând de zor cu spor:
Ne vedem la Alba!
Nov 9th
Bună dragilor!
În acest weekend voi participa la Festivalul-concurs de Muzică Folk ”Ziua de Mâine”, din Alba Iulia!
Am auzit numai lucruri bune despre acest festival, despre atmosferă, organizare, dar și publicul din Alba, și abia aștept să văd cu ochii mei toate lucrurile auzite, anul trecut am ratat înscrierea… la mustață! Ceea ce mă bucură și mai mult e că vor fi și bloggerii prezenți în sală, și nu mă voi mai simți ca și picată din cer cum s-a întâmplat în multe alte locuri. )
Se oferă și 2 premii online: unul pentru concurentul care va strânge cele mai multe voturi la una din piesele de aici (se votează cu conturile de Facebook, ascultați, votați!), dar și un premiu de fidelitate pentru public.
Festivalul are loc în perioada 11-13 noiembrie iar programul arată așa:
Vineri, 11 noiembrie 2011
10.30 Cafeaua cu folk - conferință de presă - Art Cafe Downtown
16.00 Concurs de muzică folk + Recital Daniel Avram - Teatrul de Păpuși PRICHINDEL
20.00 Gala – recitaluri - Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
- Alexandra Sidor
- Vali Șerban & Ziua de Mâine
- Adrian Ivanițchi
- Poesis
- Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers
23.30 Declarație de… iubire – Poezie și muzică
- Adrian Păduraru
- Dan Ardelean – pian
Sâmbătă, 12 noiembrie 2011
10.30 Cafeaua cu folk - conferință de presă - Lansarea noului album al grupului folk PLUS NOI - Art Cafe Downtown
16.00 Concurs de muzică folk + Recital PLUS NOI - Teatrul de Păpuși PRICHINDEL
20.00 Gala – recitaluri - Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
- Zoia Alecu
- Florin Săsărman & Alexandru Filip
- Vasile Șeicaru
- Ducu Bertzi & Mihai Neniță
Duminică, 13 noiembrie 2011
10.30 Cafeaua cu folk - conferință de presă - Art Cafe Downtown
17.30 Nasul, după N.V.Gogol – Teatrul ACT - Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
muzică, versuri, distribuție: Ada Milea și Bogdan Burlăcianu
direcția de scenă: Alexandru Dabija
scenografie, light design, video: Andu Dumitrescu
19.00 Gala laureaților – recitaluri - Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
- Plus Noi
- Marius Matache & Folk Band Imperfect
- Țapinarii
- Mircea Vintilă
- Mircea Baniciu & Vladi Cnejevici
- Nicu Alifantis & Șemineu Band
Vă aștept cu drag!
Cum prima zi la noul loc de muncă începe cu un concediu medical!
Oct 31st
Dragilor!
Vă anunț cu mare bucurie în suflet că mi-am găsit jobul mult râvnit. L-am căutat în toate colțurile internetului, pe toate străzile Clujului nostru cel de toate zilele. Săptămâna trecută l-am găsit mai aproape decât aș fi crezut, la 3 blocuri distanță de al meu. Am fost la interviu, am dat testele, le-am trecut și am primit jobul.
Oficial, azi e prima mea zi de muncă în calitate de editor online la Radio Cluj.
Tot azi am aflat că mai am 6 zile de carantină pentru că nu am fost suficient de harnică în copilărie ca să fac rujeolă, așa că am făcut-o acum, cu toate că sunt vaccinată. Așadar, speranțele de vineri că ar fi doar o alergie mi s-au spulberat cât ai zice ”bubă”.
Pe această cale îmi cer scuze celor cărora le-am transmis mai departe acest ”har sfânt”, nu a fost cu intenție. Iar cel care mi l-a dat mie va fi linșat după capturare.
Așadar, cine altcineva decât mine putea să aibă atât de mult ghinion?
Pe de altă parte, abia aștept să-mi treacă și să încep munca. În sfârșit un program! În sfârșit un job! În sfârșit voi avea bănuții mei de dat pe prostii! În sfârșit mi-am găsit exact genul de job pe care mi l-am dorit! Și voi avea ocazia să învăț de la niște profesioniști. Mai bine nici nu se putea! Decât, evident, dacă nu făceam rujeolă.
Așadar, mă puteți felicita și pupa exclusiv virtual, prin fibra optică sau semnalul wi-fi nu se ia!
Vă mulțumesc!
60+, o nouă categorie a firmelor de pază, inspirată de Google+
Jul 4th
Nu vi se pare ciudat că toți oamenii de pază și protecție fac parte din categoria 60+? Mai mult, un procent destul de îngrijorător al acestor oameni care sunt plătiți pentru ca noi să fim în siguranță sunt femei.
Am intrat într-o bancă, iar imediat după intrare, la un birou pitit într-un colț stă o doamnă cu părul alb și o dioptrie mai mare decât poate să se pună pe o pereche de ochelari. Era omul de pază din banca respectivă, o femeie la 65 de ani, care își pierde jumătate din orele de muncă încercând să se ridice de pe scaun. Cam din 3 în 3 minute cască cu poftă, după care începe să mănânce cu și mai multă poftă dintr-un sandviș pregătit de acasă, aplecată după pupitrul biroului.
Polițiștii comunitari, adică oamenii care se plimbă prin cartiere pentru a descuraja infracțiunile, au burțile mai mari decât toată greutatea mea, eventual cu bocancii în picioare și un rucsac plin în spate la un loc.
Ceva clar nu e în regulă! Gândiți-vă ce ar putea acești oameni să facă în cazul în care dau de un nebun. Să arunce cu un colac de pe burtă după ei? Să facă hernie până se ridică de pe scaune să reacționeze? Și dacă reușesc să se ridice, după aceea cât pot face?
Eventual vor tuși cu o forță impresionantă și vor arunca cu bucăți de plămâni în timpul procesului după infractori. Sau se vor rostogoli pe străzi în jos, alergând după ei. Pentru că eu nu îi cred în stare nici măcar să vadă bine 10 metri în față fără să schimbe 2 perechi de ochelari.
Da, de acești oameni depinde siguranța noastră.
Nu vi se pare îngrijorător?
