Beta 2.0
Aberații cu subînțeles
Sper ca ați înțeles.
Dragă peștișorule
Apr 8th
Întrucât am fost foarte cuminte, iar Moș Crăciun nu a ținut cont de asta, voi apela la tine. Nici Iepurașul nu a mai dat niciun semn în ultimii ani, nu știu de ce, pentru că eu fiind născută pe 1 iunie, consider că voi fi un copil toată viața. Și când voi fi mare, am să devin tot un copil.
Am tot căutat faimoasa lampă a lui Aladin, dar nu am găsit-o. Probabil a luat-o Elodia când a dispărut subit.
În concluzie, dragă P.I.M.P, îmi doresc cele 3 dorințe, pe care le merit pe deplin.
1. Îmi doresc un teleportor propriu și personal, pentru că m-am săturat să-mi pierd jumătate din timp așteptând autobuzul, încă 30-50 de minute de drum cu frâne nelalocul lor, și apoi să mai aștept încă 10-20 de minute să-mi treacă răul de mașină. Totodată, aș fi cea mai fericită dacă acest teleportor funcționează și pentru distanțe foarte lungi, pentru că aș vrea să merg în Caraibe, și să apar când vreau eu pe o plajă tropicală, unde să mă aștepte o băutură răcoritoare într-o nucă de cocos.
2. A doua dorință e asta. Sau de ce nu, chiar asta!
3. Ultima mea dorință este o femeie de serviciu invizibilă, care să lucreze cu viteza luminii, și care să poată fi controlată prin telecomandă. Și să lucreze full-time, în regim de voluntariat.
Ce zici peștișorule, mă poți ajuta?
Sindicatul bloggerilor
Mar 28th
Toată lumea protestează. Se plimbă autocarele cu sindicaliști din toate domeniile prin toată țara, în încercarea de a-și rezolva neajunsurile, cu pancarte, maieuri personalizate, marionete spânzurate, cu fanfară, zâmbetul pe buze și o mare variație de vârsta printre participanți.
Astfel, eu propun comunității de bloggeri români să se alăture inițiativei mele pentru formarea unui sindicat al bloggerilor. Să ni se rezolve și nouă, măi dragă, problemele de hosting, spam, troli și heitări, de design sărăcăcios, de texte total eronate gramatical, de Zoso, de topuri mânărite, de nepotism pe blogurile colective, de corupție în articolele publicitare, și de informație neverificată, de cerșetorii de link-exchange, și mai câte altele ne-am găsi, dacă ne-am uni puterile!
Sună bine, nu? Dacă tot e la modă să protestăm pentru orice, noi de ce să nu o facem?
Așadar, propun sa ne strângem la o mega-conferința, asemănătoare celor anuale pe care le fac partidele, iar apoi să ne supunem la vot liderul de sindicat. Votarea se va face fie în funcție de like-uri pe facebook, deși se pot cumpăra cu 10 dolari cate 100 de like-uri de la pakistanezi, fie cu un poll dinăla de-al lu’ tata, cunoscut și sub denumirea de PollDaddy.
Facem și noi niște bartere cu firme de printing, să avem și noi maieuri colorate pentru mitinguri, și ne plimbăm și noi cu autocarele, să protestăm, că-i la modă! Dacă totul merge bine, poate vom reuși să băgăm un blogger și-n Parlament, că ăia săracii, nici nu știu folosi un mouse, și ăia care știu, se uită la filme porno în timpul ședinței.
Așadar, susține Sindicatul Național al Bloggerilor Români (SNBR)! Alătură-te unei comunități care va rupe gura târgului!
O inițiativă mironeasca.com 
Cum să-ți întorci viața cu susul în jos?
Mar 7th
Am eu niște perioade, cam așa din 6 în 6 luni, în care mă hotărăsc eu așa, că-mi schimb viața complet. Și toate, pornind de la niște lucruri foarte irelevante, proces comparabil cu modul de diagnosticare al lui House. Adică nu, nu încep să-mi privesc viața prezentă și să mă gândesc ”acolo vreau așa” sau ”dincolo pot să schimb cu așa”. Mnu, nu așa funcționează. Pur și simplu, mă apuc și fac chestii.
Și într-una din crizele astea de personalitate, mi-am făcut șuvițe mov. Doar pentru că. O altă criză m-a determinat ca, după absolvirea unui liceu de profil mate-info, info intensiv, să urmez facultatea de jurnalism. Ca să vezi! Cea mai tare a fost când, într-un interval de 2 săptămâni, am ajuns la 5 interviuri, chiar dacă pentru cele mai nepotrivite joburi posibile!
Ei bine, ultima criză de acest fel a fost în septembrie, când m-am dus să-mi tund vârfurile și mi-am tuns tot părul, apoi am mers în Bulgaria cu 6 necunoscuți de prin toată țara, și încă vreo 60 din toată Europa, și când m-am întors mi-am făcut un tatuaj. Da. Clar, aceasta a fost cea mai lungă criză dintre toate! Și cu ”cele mai” consecințe. Încă mă străduiesc să-mi cresc părul la loc! Mă bucur, totuși, că n-am apucat să mă și vopsesc blondă, cum am vrut eu inițial în acea perioadă.
Trecem peste.
E luna martie. Altfel spus, e a 6-a lună după septembrie. Altfel spus, mă cam apucă pe mine bâzdâcii, înțelegeți? Am tot felul de scenarii, prea puțin tupeu să le și fac, prea puțină voință pentru cele care chiar merită făcute, și prea mult timp să mă gândesc la toate astea. Așa că, nu pot spune nimic altceva decât ”Coming soon”.
Sunt curioasă dacă numai eu fac treburi dinastea impulsive. Care sunt cele mai ”drastice” pe care, vorba aia, vi le-ați făcut cu mâna voastră? Și… cam câte dintre ele chiar au meritat?
Pericolul mă pândește pretutindeni
Feb 19th
Dar cel mai des, mă pândește în casă. La orice oră din zi, dacă mă aflu în casă, am exponențial șanse mai mari să mă accidentez.
Fie că dau cu capul de dulap, alunec în baie sau mă împiedic de papuci plasați aleator prin casă. O dată am reușit performanța să mă izbesc frontal din viteză de o ușă care în viața vieții mele nu a stat niciodată închisă. Într-o noapte, ai mei s-au hotărât să o închidă, așa, din senin, și să nu anunțe pe nimeni. Și cum am venit noaptea târziu sau dimineața devreme de la ”munca” de weekend, pe întuneric, am luat-o cum n-a luat nimeni nimic niciodată în întreaga existență a luării, atât de agresiv, încât m-am trezit pe jos cu ditai cucuiul.
De regulă, când gătesc mă tai. Sau îmi închid degetele prin dulapuri. Sau degetele de la picioare pe sub uși.
O altă performanță a fost când am scăpat din mână o cană din ceramică, destul de zdravănă. Atunci am avut un reflex destul de rapid, reușind să o prind oarecum cu genunchiul, iar apoi cu laba piciorului, dar tot am scăpat-o. Cu ce m-am ales? Cu o vânătaie pe genunchi, una pe laba piciorului și cu o cană spartă. Evident, după aceea am călcat din greșeală într-un ciob.
Ca să nu menționez că în sufragerie, între cele 2 uși pe care trebuie să le parcurg până la camera mea, se află foarte strategic poziționată o masă. De care mă frec de fiecare fucking-șlap-de-casă dată!
Într-o altă dimineață, m-am gândit eu să-mi fac o omletă. Aici reacție în lanț: pus tigaia cu ulei pe foc -> dat focul prea tare -> ulei încins a ajuns pe mâna mea -> mâna mea a sărit în sus din reflex cu viteză -> lingura de lemn din mâna mea s-a lovit de o bucată de sticlă încorporată în hota de la aragaz -> sticla se desprinde pe pe hotă -> ajunge la mine în cap și se sparge. Accidentul nu a produs, din fericire, nicio victimă.
Care e cel mai tâmpit accident casnic prin care ați trecut?
Și oamenii mari sunt mici câteodată!
Feb 17th
Nu vă e dor să vă dați cu hinta și să vă aruncați de pe ea când ați prins viteza maximă, după care să aterizați forțat, să vă rostogoliți de 2-3 ori și să o luați de la capăt?
Nu vă e dor să vă dați pe topogane care par că ating cerurile, să urcați pe ele pe unde în mod normal se coboară, să faceți trenulețe pe ele cu prietenii voștri?
Nu vă e dor să vă dați cu ”cântarele”, sau pe înțelesul celor care nu-s din Ardeal, pe balansoare? Să dați ”bombe” copilului din capătul celălalt, să simțiți adrenalină?
Nu vă e dor să traversați o bară în picioare, încet și timid, de teamă să nu alunecați printre spații, sau să le folosiți ca să culegeți corcodușe dintr-un pom aflat în apropiere, pe care ți-e lene să-l cațeri?
Unde sunt parcurile de altădată? Acum sunt toate din plastic, hințile au protecție să nu alunece copiii, topoganele sunt acum tuburi prin care nu poți să vezi cum se apropie pământul de tine din ce în ce mai repede, au tot felul de obstacole și tuneluri prin care oamenii mari nu mai încap, barele sunt la jumătate de metru înălțime de nivelul solului, balansoarele au iepurași mari și freaky pe mijloc și protecții din cauciucuri ”anti-bombe”.
Și noi, oamenii mari nu mai ieșim în parcuri. Ne îngropăm, în schimb, în baruri. Zilnic!
Aș vrea să aibă Clujul un parc pentru oameni mari. Un parc cu hinți adevărate, înalte, cu lanțuri lungi și scaune din tablă de lemn, topogane drepte și înaaaalte, și balansoarele de altădată. Aș vrea un parc cu iarbă multă și copaci deși, fără plastic colorat și figurine de prost gust.
Ce putem face ca să avem măcar un parc cum aveam în copilărie?
Să sărbătorim sărbătoribilele
Feb 13th
Da, e foarte frumos să vezi magazinele împodobite cu inimioare roşii, şi să aibă femeile scuze să se certe cu bărbaţii pentru că nu au primit un cadou pe măsura dragostei reciprocă pe care o împart, chiar dacă sunt împreună de o săptămână.
Dar oare cum ar fi dacă am împrumuta TOATE sărbătorile tâmpite tipic americane?
De exemplu, azi am sărbători Get A Different Name Day and Dream Your Sweet Day. Adică Ziua de falsificat buletine şi Ziua de visat cu ochii deschişi.
Pe 24 februarie ar fi Ziua Naţională Tortilla, pe 28 Ziua Naţională de Dormit în Spaţiul Public, iar pe 5 martie am sărbători cu toţii Ziua Personalităţilor Multiple. Vă daţi seama, am fi din sărbătoare în sărbătoare!
Pe 9 martie am face petreceri de Ziua Naţională a Panicii, iar pe 20 ar fi Ziua Cererilor în Căsătorie şi Ziua Răpirilor de Către Extratereştri. No, astea două tare bine le-au pus! Adică poţi liniştit să o ceri în căsătorie şi dup-aia, dacă eşti norocos, ţi-o răpesc extratereştrii! Pe 28 martie e Ziua Chestiilor pe Băţ. Adică seriously!
Pe 24 aprilie am sărbători cu toţii cu entuziasm Ziua Porcilor Înveliţi în Pături, iar pe 9 ne-am comemora şosetele pierdute de Ziua Memorială a Perechilor Desperechiate de Şosete.
Pe 14 mai am merge cu toţii în Midi să sărbătorim Ziua Naţională de Dansat ca Găinile.
Pe 18 iunie e Ziua Internaţională a Panicii. Pentru că aia naţională nu a creat destulă. Panică. Asta ar putea crea adevărate afaceri de succes în domeniul terorismului.
Pe 14 iulie e Ziua Nudismului. Pe asta vă ţine să o sărbătoriţi? Pe 22 iulie e Ziua Vânătorilor de Şobolani, iar pe 27 e Ziua de Scos O Pereche de Pantaloni la Plimbare.
Pe 6 august e Ziua de Mişcat Degetele de la Picioare, iar pe 11 e o sărbătoare pe care am adoptat-o şi noi, doar că zilnic: Ziua Glumei Prezidenţiale. Pe 13 august e Ziua de Dat Vina pe Altcineva, o altă sărbătoare care şi la noi are mare succes.
Poate va veni şi ziua în care să putem sărbători pe 9 septembrie Ziua Zgârie-Norilor. Păcat doar că nu prea avem.
Pe 12 octombrie am sărbători Ziua Urletelor de Frustrare. Asta poate că ar prinde bine mai multor români…
Pe 4 noimebrie e Ziua de Aşteptat Barbarii. Barbarii! Iar pe 19 e Ziua Proastă.
Iar pe sfârşit de an, am încheia cu Ziua Fără Noroc.
Ce ziceţi? Le adoptăm pe toate?
