Banul, care este. De fapt, care nu este. Și nici nu o să mai fie de curând. Așa că dacă tot nu mai sunt, eu le-aș propune următoarelor 14 guverne bocdoc să pună taxe și pe următoarele:

• Taxă pe semnele de punctuație din articole, cântece ș.a.m.d, care să se cumuleze cu cele pe drepturile de autor.
• Taxă pe prostie, calculată în funcție de densitatea acesteia pe metru pătrat.
• Taxă pe taxă. Dacă se poate, cu plată recursivă.
• Taxă pe kilogramele în plus, cu dedicație specială, parlamentarilor.
• Taxă pe kilogramele în minus, ca să mă ambiționez și eu să mai pun câteva kile.
• Taxă pe pixeli, pentru uebdizainări.
• Taxă pe cer senin. Cine nu plătește este obligat să iasă din casă numai când plouă.
• Taxă pe pixeli morți. Pentru că dacă mor, trebuie bani de înmormântare. Și pixelii are suflet!
• Taxă pe traversarea străzii. Pentru că în orice călătorie trebuie să dai de o graniță.
• Taxă pe inteligență artificială. Pentru blondele sub acoperire.
• Taxă pe lungimea de undă. Pentru a ne obliga să fim pe aceeași lungime de undă cu ei.
• Taxă de altitudine. Cine nu stă în subteran trebuie să plătească.
• Taxă pe ciuperci otrăvitoare. Cine nu mănâncă va fi împușcat.
• Taxă de supraviețuire. Ca să mai trăiești suficient de mult încât să-ți plătești toate taxele.

Mai aveți idei?

Ghid pentru studenții care mâine încep sesiunea

1. Procurați-vă o sursă consistentă de cafea tare.
2. Închide-ți-vă în cameră, trageți jaluzelele, oricum plouă că e cod galben, deci nu e vreme de terasă!
3. Pregătiți cel puțin 2 pachete de țigări, urmează cea mai lungă noapte din viața ta!
4. Pune telefonul la încărcat, cu siguranță găsești cel puțin un coleg care și-a trecut toate examenele din prima sesiune.
5. Nu fii trist! Pornește cu o atitudine pozitivă! Gândește-te că ești olimpic pe toamnă, sună mai estetic!
6. Scoate din dulapuri toate materialele strânse de la cursurile din ultimul semestru. Dacă ai ambiție, apuci măcar să le răsfoiești sau să le citești pe diagonală.
7. Dacă nu ai niciun curs, ia-te la trânte pe Wikipedia. Scoate definiții. Scrie mic. Foarte mic!
8. Da, știu că ai încercat și azi-noapte să înveți și ai adormit ca un lemn, dar nu trebuie să te dai bătut. #Conformunorstudii, cursurile sunt cel mai bun somnifer. Trebuie să te lupți cu el până la capăt.
9. Dacă ai adormit, măcar știi că ai încercat.
10. Dacă ai ajuns la vreun chef, Domnul fie cu tine și strânge bani de plătit credite sesiunea următoare.

Multă baftă!

Deci nu știu cum să vă spun, dar am râs cu gura până la urechi încercând să-mi traduc piesele în engleză. Și pentru că tot am depus atât de mult efort, o să vă las și pe voi să râdeți, alături de mine, de ce s-a ales din piesa Separat împreună.

Together, Separately

Why can’t I be you?
You could be me!
We could equally be
Together, separately.

Why should I sing on silent?
Not say a thing while I sing?
You should sing
Without hearing a thing!

Why are tears made of salt?
Why is love sweet
And our hearts tear appart
When love decides to leave?

How do you lie without words?
You mess with my mind
Then we don’t talk for days,
Yet, I don’t mind.

Chorus: Why do we do the things that we do?
Why can’t you be me? Why am I not you?

How can I still feel
All that I feel
Even though there are times
When I don’t feel anything real?

And what’s with that sour smile?
How could we have so much fun,
Then leave
Without saying goodbye?

Mno. Că să vă explic!

Io nu cred în zodii, da` așa mai pe ardelenește, o să vă prezint cele 2 Mirone care postează pe acest blog.

Prima` și cea dintâi e Mironeasca. O știți. Ea se prostește tătă zâua și îi fug ochii în tăte direcțiile. Odată râdie, odată plânje. Din când în când o apucă dracii și se îndrăgostește. Ș-atunci îi vai ș-amar de tăt și de tătie! Câteodată, când se plictisește rău, da` rău de tăt, cum ar fi amu, exact în momentu` ăsta, că stă de 4 ceasuri să-i vină uindous șepce de pe țeava erdeeș, no, în momentele ăstea, ea scrie aci pe blogu` ăsta roz și urât ca dracu`. Și scrie numa` și numa` tâmpenii, da` care se pare că multora dintre voi vă plac de le citiți tătă zâua de pe tăt internetu`, pe mail sau clicuind de pe tuităr, feisbuc și statusu` ei de mesinjăr. No, și asta-i una din gemene.

Cealaltă, tăt dintâi, se numește Mirona Pascu. Asta-i un pic mai dereglată, e artistă, de-aia. Ea cântă și bate țara-n lung și-n lat cu muzicile ei și vă povestește ce-a mai pățit, da` nu tăt ca să nu se supere artiștii ăia mai mari și s-o depuncteze pe la concursuri. Ea e așa, mai tristă, de cântă numa` muzică de divorțuri și apoi le postează filmate pe tăte scenele de folkiști pe care calcă. Mirona Pascu îi un pic mai sinceră și mai retrasă decât nebuna aialaltă de sor`sa geamănă, și nu înghite persoanele care nu știu să vorbească de alea, cum le zice, sentimente! Așa era! No! Și asta dereglata, proasta de ea, crede că dragostea e ca detergentu`, de-l cumperi la ofertă din supermarket și dup-aia trebe să-l plătești, că parcă așa zice ea într-unu` din cântecele ei. Da` tot degeaba plătește ea dragostea, că tăt separat împreună îi cu ea, și dup-aia la ce s-o mai gândit? Că tăți fluturii îs negri! No`! Ați mai auzit voi așa ceva? Fantastic!

Și din când în când, astea două se întâlnesc. Și atunci să vezi tu concentrație de nebunie pe metru pătrat! Vorba vine metru pătrat, că amândouă la un loc abia fac cât un sac de ciment! Și ce ziceam? Că atunci când se întălnesc astea două, fujiți cât găsiți pământ sub picioare, că de nu vă mironizează pă toți laolaltă!

Ș-am zâs!

But I don’t like it here.

Am lansat toată chestia cu provocările de 2 zile și am rămas profund dezamăgită de lipsa de imaginație a oamenilor. Doar pentru că am zis că nu accept nuditate și ilegalități, ei cred că nu mai există provocări.

Pământul e rotund. Apa e udă. Oamnii gândesc prea mult și visează prea puțin. Nu mai există țeluri, iar nebuniile le sunt atribuite numai nebunilor. Ce frumos era când eram mici și spărgeam geamuri cu mingi de tenis, înfundam țevi de eșapament cu ambalaje de chipsuri. Când provocările erau provocări adevărate. Când ne plăcea să facem lucruri pe care alții nici nu și le imaginau.

Când săream cele 8 trepte deodată. Când săream cu rolele de pe borduri înalte și toți ceilalți rămâneau muți. Când aveam curajul să aruncăm baloane de apă de la etaj în capul necunoscuților, sau când aruncam cu cretă în bătrâni care treceau pe strada liceului.

Chiar nu mai găsim nicio provocare adevărată?