Nu-mi vine să cred cum vara asta am văzut toate colțurile țării… Și mă gândeam ”La naiba! Vine vacanța și iar o să putrezesc în Clujul ăsta afurisit până în toamnă…”. N-am prea nimerit-o.

Am fost plecată mai mult decât am stat acasă. Am văzut Timișoara (mai în primăvară), iar apoi, pe bandă rulantă, Siretul, Suceava, Vama Veche, Calafat, Tîrgu Jiu, Brașov și mai am de mers în atâtea locuri până la iarnă! Chiar acum trebuia să fiu la Preluca, unde mă așteaptă toți cântecacii mei :D , dar oboseala își spune cuvântul.

Nu e pat mai comod decât patul meu. Din camera mea cea roșie. Cu lampadarul cel portocaliu, turcesc, care stă atârnat deasupra lui. Tocmai am dormit 13 ore, și probabil în jumătate de oră încep episodul 2 de somn de recuperare.

Mi-a prins atât de bine terapia intensivă cu prieteni. Voi ați avut vreodată așa ceva? Nu credeam niciodată că, oriunde m-aș duce în țara asta voi fi alături de prieteni, și aici mă refer la Ionuț Mangu, care apare din ce în ce mai des în articolele mele. Deși pe unde ne-am dus deja de 2 ori am fost văzuți ca soț și soție, nu vă panicați! :) E un om pe care îl iubesc cât de amical posibil. Ionuț, îți mulțumesc pentru tot! Mai e cineva căruia doresc să-i mulțumesc. Ea se numește Alexandra Sidor. Absolventă de Psihologie, e la fel de nebună ca mine și mă bucur că am văzut toată țara împreună, că am numărat stelele pe plaja Dunării împărțind aceeași carafă de vin.

Când vin acasă, încep problemele. Lumea țipă, sună telefoanele ca draaaciii, pornesc televizorul și aflu numai tâmpenii, tragedii și mult căcat tradițional românesc (dacă îmi puteți scuza expresia). Nici nu vezi cum vin necazurile, numa` te trezești că te pocnește câte unul când peste un obraz, când peste celălalt.

Și atunci ce e de făcut?