Când eram mici mici, unii dintre noi mici și cu capul mare, Vlăduț mi-a dat o palmă pentru că i-am spus că nu-mi place Celine Dion. Și nu vă spun asta din amintirile proprii, ci din amintirile lui Vlăduț, care mi-a relatat întâmplarea vara trecută, pentru că eu eram mult prea mică și inocentă pe atunci ca să-mi dau seama ce se întâmplă. Dar știu acum de ce întotdeauna dau înapoi. Vlăduțule, îți mulțumesc!

• Cine are capul mai mare? •

Știu că atunci când eram la grădiniță, într-o seară m-au uitat ai mei acolo până pe la ora 7-8.  Deși grădinița la care eram eu e practic în spatele blocului. Și, de obicei când mă uitau, venea Vlăduț după mine cu tatăl său. Sau sister care era geloasă că mi se acorda mai multă atenție decât ei. De această dată nu a venit nimeni. Am plâns mult. De aceea întârziu eu în prezent.

După ce nu au mai suportat ai mei să dorm în aceeași cameră cu ei, m-au mutat cu sister în pat. Eram horror. Aveam toată colecția de casete cu MJ și cântam în pat după ce stingeau ai mei lumina.  Îmi puneam leucoplast pe unghii că așa avea MJ pe coperta unui album pe vremea când era negru de la natură și constrastul făcea leucoplastul acela foarte vizibil. Noi două, eu cu soră-mea zic, nu cu MJ, ne-am bătut mult când eram mici. Și când spun mult voi nu veți ști niciodată cât anume. Adică ne băteam toată ziua. Și pentru orice. Tras de păr, vânătăi, palme, picioare în fund, tot pachetul cu tot cu bonusul de a fi întotdeauna EU de vină. Pentru că lovea ea prima, eu urlam, iar pe când să dau înapoi ai mei erau lângă mine . În amintirea vremurilor bune, din când în când ne batem și acum. Doar că ducem un fel de război psihologic.

Obișnuiam să umblu mai mult cu băieți pe la bloc. Ne jucam cu mașinuțele în noroi, jucam fotbal sau ne dădeam trânte pe deal. În clasa I înainte să ne facă pozele acelea cu harta în spate și cu pixul în mână, m-am tuns scurt. Periuță de scurt. Eram un băiețel cu cercei. Din nefericire nu m-am învățat minte și  am repetat aceaastă greșeală de mai multe ori pe parcursul creșterii mele.  Pot să vă spun așadar că jumătate din viață am trăit-o ca un bărbat adevărat. Mă rog, băiat adevărat. Și acum, thank god sunt ok. Un pic dusă acolo sus, dar ok. Și nu! NU am poze.

Am altele. Mai frumoase, peste care am dat poze azi. Am râs bine. Așadar, enjoy și nu râdeți prea tare :)