Am făcut și puțin Brain Fitness la TEDx Cluj!
Vineri a avut loc a 3-a ediție TEDx Cluj la Muzeul de Artă. Super-locație! Mi-a plăcut la nebunie că s-a ales o clădire atât de frumoasă, pe mine întotdeauna m-a impresionat curtea interioară a palatului, m-am simțit ca o prințesă!
Am să spun pe scurt despre cei care m-au impresionat cu adevărat, niște oameni excepționali în fața cărora mă înclin!
Cor Geertsma a fost, ca de obicei, o gazdă pe cinste, carimatic și cu zâmbetul pe buze, cum ne-a obișnuit încă de la ultima ediție. S-a prezentat ca o versiune modernă a unui baron al momentului. We really love you, Cor!
M-a impresionat foarte mult Daniel Homorodean. Când a început să vorbească, m-am gândit instant la un cântăreț de operă!
S-a citit pasione din vocea, tonul și modul lui de a vorbi, dar și din povestea sa, și aici voi repeta o expresie care mi-a intrat pe veci în vocabular, a avut doza optimă de umor. Mi-l și imaginam dormind pe o bancă într-o țară ostilă, cu paznicul care îi aduce ceai. Îi admir curajul și tăria necesară să facă o asemenea excursie. Îmi pare foarte rău că a venit fără niște fotografii!
Andrei Gheorghe a fost exact ceea ce mă așteptam să fie. Un discurs foarte bine gândit, foarte bine pregătit și cu un mesaj clar: ”Și totuși?”. Se vede de la 100 km experiența sa din presă, tonul, mimica, toate au transmis mesajul dorit. A fost relaxat, fără emoții, a avut un monolog excepțional. E un om pe care eu îl admir foarte mult, știu că am mai spus asta, și mă bucur enorm că am avut ocazia să îl întâlnesc personal.
Dragoș Cîrneci cred că a avut cel mai borring subiect. Asta până a început să vorbească! Modul în care a prezentat cum funcționează creierul și cum ni-l putem antrena a captat atenția la un nivel superior în sală. Toată lumea a rămas fixată pe prezentarea lui. Mi-a plăcut enorm, jos pălăria! Cu o experiență de aproape 15 ani în psihologie, a explicat detașat și a fost pregătit pentru orice întrebare, și au fost o grămadă de întrebări! Sfatul lui e să facem brain fitness. Adică să ne antrenăm neuronii, să-i provocăm, să alegem mereu altă rută când vrem să ajungem la o destinație. Să facem sport. Să scăpăm de rutină, pentru că rutina e ”criminalul memoriei” noastre. Am primit multe sfaturi bune legate de o treabă de care am conștientizat doar acum.
Mukul Pal a fost, zic eu, momentul cel mai așteptat al acestei conferințe. Dacă la început mi-a fost destul de greu să înțeleg ce zice, din cauza accentului său tipic de indian care vorbește în engleză, după câteva minute m-am obișnuit și am rămas prinsă de teoria pe care a prezentat-o. El crede că totul funcționează ciclic, și că există 3 momente de apogeu în orice activitate, după modelul ”head and shoulders”. Adică, dacă studiază trecutul unei activități, poate preciza perioada din viitor în care activitatea respectivă poate avea succes din nou. There are up’s and down’s, și el le poate anticipa. E o teorie foarte interesantă și pe mine, una, m-a convins!
Așadar, felicitări tuturor speakerilor. Și, mai ales, felicitări echipei TEDx Cluj pentru încă un eveniment de succes!

