Beta 2.0
Archive for May, 2012
Acel moment când te desparţi de…
51 year ago
Îi cauţi o mică eternitate prin diverse mall-uri şi pieţe mărăşti, iar la un moment dat îi găseşti. Şi de la prima probare, ştii sigur că vă veţi petrece tot timpul împreună.
Şi îţi plac atât de mult încât refuzi cu încăpăţânare să porţi altceva. S-ar considera că eşti un trădător! În plus, nimic nu-ţi vine atât de bine, mai ales când eşti o slăbănoagă. Blugii visurilor mele sunt destul de largi să ascundă ceva ce nu există. Deşi, parcă mi-a mai crescut puţin fundul în ultima vreme, dar cred că doar mi s-a părut.
Revenind. Sunt moi, subţiri, perfecţi pentru căldurile ce se apropie, şi sunt mai comozi decât orice alţi blugi ai purtat vreodată. Şi atunci de ce ai mai purta altceva?
Până când vine… Acel moment când te desparţi de blugii tăi preferaţi. Pentru că i-ai purtat până s-au rupt. În fund. Au o mică gaură prin care probabil că aş putea să alunec cu totul afară.
Şi… acum ce mă fac?!
Rău mă dor ochii, mă doooor, și tot uit de schimbătooor!
41 year ago
Nu vă alarmați! Există un moment în viață în care e musai să înveți să conduci. Pentru că, acum, să nu ai carnet e ca și cum nu ai avea cei 7 ani de acasă, e ca și cum ai merge la un interviu pe un post de director și tu nu ai nici măcar bacul luat.
Dar e atât de comooood să stai în dreapta și să conducă alții… Și oricum mașinile sunt scumpe, că nu am fost printre norocoșii care au primit de majorat cadou o bijuterie de bolid.
Ei bine, în ultima vreme nu mai gândesc așa. De ce să stau în dreapta când pot să conduc? Și, deocamdată, de ce să-mi iau mașină când au alții? 
)
Ok, cu ultima parte am glumit. Odată tot îmi cumpăr eu o Mazda…
Dar acum să revenim la subiectul discuției. M-am apucat de școala de șoferi! Și după cum se vede și în dreapta paginii, cei de la Școala Rodna au grijă să-mi traducă cu subtitrare toată legislația, în așa fel încât să înțeleg pe ce planetă trăiesc și cu ce se mănâncă toată șoferia asta de care nu m-a prea interesat pe mine până de curând.
Și trebuie să vă spun că, în ciuda primelor lecții de condus, care au decurs ca și cum ar trebui să decurgă primele ore de condus, eu zic că mă descurc chiar bine. 
Da, mai moare motorul, mă mai claxonează unul-altul doar pentru că mai sunt și femeie la volan, dar treaba lor! Pe mașină scrie “ȘCOALA” destul de mare ca să vadă toți participanții la trafic.
Și trebuie să spun că îmi place din ce în ce mai mult să conduc! Mai am nevoie doar de puțină siguranță pe mine.
Așa că țineți-mi pumnii!
Și nu vă zic să stați în case, la ora asta probabil că deja sunt ieșită prin oraș!
Și până una-alta, behold and wonder!
Ultima zi de vot pentru Cristi Gog la #romaniiautalent
01 year ago
Nu uitaţi să-l votaţi pe Cristian Gog prin SMS la 1276 cu mesajul “GOG”! Azi e ultima zi!
Atât am vrut doar să vă aduc aminte. Cât mai multe voturi, pentru că merită! Dacă încă nu v-aţi convins, urmăriţi-l deseară în marea finală!
Şi mai vreau să mă laud cu micul meu suvenir:
Grigorescu, zona crepusculară
21 year ago
Nu știu cum e în alte cartiere ale Clujului, dar eu de câteva luni mă simt ca în deșert. De când se lucrează la linia de tramvai, care, în mod surprinzător, nu are nicio treabă cu străzile cartierului, ci doar nenorocul de a-l delimita, singurul mod prin care să ajungi de cealaltă parte, și anume spre centru și civilizație, este probabil printr-un teleportor.
Ca să înțeleagă și locuitirii altor urbe, Grigorescu e un cartier lung cu 3 străzi paralele și se află la marginea orașului, e delimitat de dealuri la nord, Someșul la sud, la est se întâlnește dealul cu Someșul, iar la est se gată orașul. Buuuun. “Linia” de tramvai trece de cealaltă parte a Someșului.
În mod normal, în cartier poți intra prin cele două capete, peste deal sau prin două poduri peste Someș. Unul dintre ele e de obicei închis, asta dacă nu cumva e meci pe Cluj Arena și atunci sunt închise amândouă plus toate străzile care atentează pe direcția lui.
Niciunul din autobuze nu circulă pe ruta lor normală, și sunt și jumătate la număr față de obicei, pentru că au fost nevoiți să înlocuiască tramvaiele cu ceva.
Așadar, de câte ori mă trezesc dimineața și mă duc în stație să aștept autobuzul, stau o mică eternitate după el, și apoi fac un mic “tur” al orașului, ocolind străzile închise prin cele mai tâmpite dublări de traseu și timp pierdut, mă întreb: unde dracu’ locuiesc? În Narnia?!
