Archive for February, 2012
Peste 500 de oameni și-au petrecut Dragobetele la Muzeul Farmaciei!
Feb 27th
Bine, hai! 499 de bilete vândute în seara de Dragobete la Muzeul Farmaciei! Cel cu numărul 500 l-am cumpărat eu și Andrei, iar Toma a oferit alte 30 de bilete clienților din Le General. Până acum, cifra este 530, cărora li se adaugă presa. Și cei din presă au fost mai mulți decât am reușit să număr eu pe degete.
E bine, înseamnă că am reușit să mobilizăm o bună parte din clujeni să viziteze acest loc pe care, în condiții normale, poate că nu ar fi apucat să-l vadă, din cauza programului sau pur și simplu pentru că nu au știut despre el.
Am aflat că unele reportaje despre muzeu au fost difuzate și la nivel național, ceea ce mă face și mai mândră de reușita noastră! Și cu această ocazie doresc să mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat cu popularizarea evenimentului, pe unii dintre ei îi găsiți aici (listă încă în curs de actualizare, pentru că sunt foarte mulți!)
Cei de la Trupa Om au asigurat o atmosferă magică. Și dacă stăm bine să ne gândim, câte persoane au ocazia să participe la cântări live într-un muzeu? Ei bine, Trupa Om a transmis exact genul de atmosferă de care era nevoie ca această seară să rămână cu adevărat magică în amintirea celor peste 500 de oameni care au ales să treacă pragul Muzeului Farmaciei de Dragobete.
Să nu uităm de ghidul nostru preferat, domnul Radu Crișan, care, alături de cele 2 colege de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, a condus grupurile de clujeni prin toată istoria farmaceuticii din oraș. Știu că la prima vedere nu pare atât de interesantă, dar, cu siguranță, la plecare toți vizitatorii și-au schimbat părerea. Pentru că e de-a dreptul fascinant cum gândeau doctorii acum 500 de ani. Cine s-ar mai gândi acum să folosească praf de mumie sau ochi de rac pentru diverse tratamente? Iar când te și afli în locul în care toate astea se întâmplau și auzi povestea, parcă-ți dorești să afli din ce în ce mai multe.
Așadar, încă o dată, mulțumim tuturor că ați răspuns invitației noastre la Muzeul Farmaciei, și sperăm să reveniți de câte ori aveți ocazia.
Tu ce faci de Dragobete?
Feb 20th
Da! Sunt fan declarat al sărbătorii de Dragobete. Am declarat-o aici, și aici i-am făcut și o descriere fizică, așa cum l-am văzut eu!
Pe de altă parte, sunt și fan declarat al Muzeului Farmaciei din Cluj. Așa că, pentru mine, o combinație între cele două nu poate decât să mă gâdile la… inimă!
Vinerea asta, de Dragobete, vă invit să descoperiți Poțiunea Dragostei, la Muzeul Farmaciei începând cu ora 18, până la 23 ultima intrare.
Ghidul muzeului, Radu Crișan ne va da cele mai mici detalii despre cum a luat naștere această poțiune, ce conținea atunci și cum să ne-o preparăm chiar noi acasă. Și ca de obicei, o va face în așa fel încât să ne simțim cu toții purtați înapoi în timp, să ne lăsăm grijile la intrare, și să ne petrecem quality-time cu cei dragi. Pentru că Dragobete nu se referă doar la iubit/iubită, ci la noi și toți cei dragi nouă.
Și prietenii de la Trupa Om ne-au pregătit niște surprize muzicale, și ca să vă faceți o idee, vă invit pe pagina lor.
Așa că luați cu voi o mână de prieteni și veniți în Seara de Dragobete la Muzeul Farmaciei. Biletul e o nimica toată: 3 lei. Dar ce va fi acolo vă promit că va fi priceless!
Evenimentul este organizat cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Sponsorii Serii de Dragobete sunt Artvinium, Cramele Recaș, Perpetuum și PR & More.
House, Y U NO stay longer?
Feb 9th
Nu pot să cred ce-mi citesc ochii!
Dr. House e obsesia mea de 7 ani de când a apărut. Sinceră să fiu, am impresia că, câteodată, analizez situaţiile după tiparul lui. Îmi place House. Şi nu doar pentru că seamănă fizic atât de bine cu tatăl meu!
What will we all do without him?!
Apăi dragă Transilvanie, eşti cea mai faină, no!
Feb 8th
Dragă Transilvanie,
Cine mai ştie în lumea largă să vorbească dulcele grai ardelenesc? Da! Noi folosim “no” şi “ioi” pe post de semne de punctuaţie, şi ne mândrim cu asta!
)
Poate că cei din alte zone ne cred înceţi la vorbă şi la muncă, dar noi cu toţii ştim că un lucru ardelenesc e făcut aşa cum trebuie. Graba strică treaba şi nu ajută pe nimeni. Noi nu ţipăm, nu claxonăm în trafic pentru orice, şi culmea, ne ajunge timpul pentru toate!
Tot din Transilvania a ajuns cel mai faimos personaj din lume: Dracula. Atât de faimos, încât toată lumea încearcă să îl folosească ba în cărţi, ba în filme, dar noi ştim mai bine decât toţi că vampirii nu strălucesc!
În Transilvania noastră mulţi au vrut de-a lungul istoriei să ne cucerească. Ce-i drept, avem cele mai frumoase peisaje, cetăţi, bogăţii ale subsolului. Şi avem cei mai muncitori oameni. Cine nu şi-ar dori să aibă toate astea?
Dar noi suntem cei care fac Transilvania să fie aşa cum este. Ne iubim locurile şi ne iubim oamenii. Ne ajutăm unii pe alţii şi ne apreciem reciproc. Pentru că Transilvania e casa noastră!
Marţi, 14 februarie, se lansează Transilvania Media Group. Asta înseamnă L!ve, Look şi Tube! Şi mai înseamnă câteva lucruri: informaţii de la noi de acasă, din Transilvania. Fără să treacă prin filtre din alte zone, am auzit multe lucruri bune şi le doresc tot succesul!
Lasarea va avea loc, după cum spuneam, marţi, 14 februarie, în Piaţa Unirii de la ora 18, cu un concert cu Voltaj, Fly Project, DJ Sava & Andreea şi Andra.
Sunt foarte curioasă cum vor evolua cele 3 proiecte în continuare: L!ve, Look şi Tube. Create numai pentru noi, cei din Transilvania!
Vă invit să aflăm cu toţii la faţa locului!
Valentin sau Dragobete?
Feb 3rd
Anul trecut am făcut o chestiuţă fără să spun nimănui. Pe vitrina unei gherete nefolosite de pe Eroilor, am lipit post-it-uri roz în formă de inimioare pe care am scris “Valentin sau Dragobete?”. A ieşit aşa:
My work on romaniapozitiva.ro
După care în vreo 2 zile, trecătorii au început să lase diverse mesaje pe cate un post-it: declaraţii de dragoste, mesaje pro sau contra Valentin sau Dragobete, semnături, reclame.
Abia a început luna februarie şi deja facebook-ul e roz, e plin de oferte de Valentine’s pentru îndrăgostiţi, care mai de care de siropoase şi diabetice.
Şi, ca în fiecare an, mi-e ciudă că Dragobetele e marginalizat, cei mai tineri decât mine majoritatea habar nu au de existenţa sa. Dragobetele e adevărata sărbătoare a dragostei! E al nostru şi ne place! Nu e siropos, e sincer şi ne face să zâmbim şi să iubim.
Pe când Valentin ne face să stricăm banii aiurea pe chestii cu multe inimioare pe care le strângem în cutii şi le uităm acolo.
Propun să facem ceva să popularizăm ce e al nostru. Nu ştiu încă ce anume, dar aştept sugestiile voastre!
Cu dragoste,
cineva care iubeşte româneşte.













