Beta 2.0
Archive for January, 2012
Mironymous: mesaj pentru România
111 year ago
Sunt absolut convinsă că aţi auzit zilele astea de cucoana ACTA, după ce surorile mai mici SOPA şi PIPA au făcut furori în opinia publică internaţională. Mno, şi noi tocmai ce l-am semnat, pe furiş, fără să ştie nimeni nimic. Şi dup-aia ne mirăm că protestatarii bucureşteni cer Photoshop mai ieftin!
De asemenea, sunt convinsă că nimeni nu a înţeles nimic din textul final complet al acordului (pe care îl găsiţi integral aici - click pe PDF). Nu alta, dar şi eu îmi doresc Photoshop mai ieftin, motiv pentru care am cercetat subiectul mai pe larg, să ştiu şi eu exact cum m-ar putea afecta direct, pe cele 3 planuri în care activez eu: blog, presă şi muzică.
Şi după ce am citit tot cârnaţu ăla de text complicat, ambiguu şi cu subînţelesuri, interpretabil în toate modurile posibile, nu am reuşit să mă lămuresc de nişte treburi.
Iată cum se explică ACTA for dummies:
Şi iată cum se desfinţează toate aceste zvonuri de către Comisia Europeană (sau aşa ar dori): 10 MYTHS ABOUT ACTA.
Adică pe de o parte ei zic că nu obligă nimeni pe nimeni să divulge informaţii personale despre nimeni, dar pe de altă parte se înfiinţează comisia lu’ peşte care te poate verifica “în cazul în care prezinţi suspiciuni”. Pe scurt, trăim în România, licenţele pentru sistemele de operare sunt scumpe, deci din start prezinţi suspiciuni. În concluzie, teoretic, te poate verifica oricând.
După aceea ei spun că înţelegerile nu au fost secrete, şi că toţi negociatorii au avut la dispoziţie textul integral al acordului. Deci dacă ştiu 33 de oameni dintr-o ţară şi nimeni altcineva în plus, şi şi ăia care au textul la dispoziţie majoritatea habar nu au cu ce se mănâncă internetul, sau le e frică de “maus”, sau mai rău – au parte de succesuri, atunci e clar! Nu a fost niciun secret! Opinia celorlalte 21 904 520 de suflete care ocupă spaţiu degeaba în ţara asta nu trebuie să ştie că nu e treaba lor.
Aşadar, rog experţii în souşăl midia & onlain să se documenteze şi să descifreze textul acordului, să înţelegem şi noi exact ce se întâmplă.
În condiţiile în care nimeni nu mai înţelege nimic, mi se pare absolut normal să fim revoltaţi! Aşa că cine doreşte să protesteze, găseşte măşti printabile şi decupabile aici :)
Acel moment când ninge ca-n poveşti şi ţie ţi s-a furat sania din beci de când ai folosit-o ultima dată
11 year ago
Miro e aia mică mică
N-am mai fost cu sania de când aveam un metru înălţime şi mă scotea tata la plimbare. Acum, când în sfârşit este zăpadă suficientă să-mi aduc aminte de vremurile bune, nu mai am sanie.
În urmă cu vreo 7 ani, mi-a dispărut sania din beci. După ce cu puţin timp înainte îmi dispăruse pegas-ul în aceleaşi condiţii misterioase.
Lângă blocul meu este un… “deal”. Dar să nu vă imaginaţi că e deal dinăla mare. Pentru mine în acel moment era destul de măricel. Suficient cât să ţip când îmi dădeam drumul cu sania pe el. Acum îl urc într-un minut pe jos, sunt şi scări pe el. Şi e de fapt diferenţa de nivel dintre un pod şi strada mea, de vreo 25 de metri distanţă de la una la alta. Acum sunt garaje săpate în el şi lumea-şi plimbă căţeii pe cei câteva zeci de metri pătraţi rămaşi.
Dar când eram cu mult mai mică decât acum, acolo era ca la munte pentru mine. Cei 10 brăduţi plantaţi acolo erau ca o pădure pentru mine şi colegii mei de joacă, şi aveam nişte scenarii în cap de-i puteam depăşi pe Fraţii Grimm lejer. Aveam impresia că dacă treceam de primul brăduţ eram practic ca şi pierduţi în pădurice. Şi mai aveam impresia că dacă ne ascundeam după tulpina de 20 centimetri nu ne mai putea vedea nimeni.
Şi când se cam termina zăpada, pentru că făceam bulgări şi aruncam după maşinile care treceau pe acolo (ăştia micii de acum din zonă au preluat acest obicei), se forma un gheţuş lung de sus până jos. Pe care făceam “surfing” ca în filme, în picioare, până cădeam şi ne împrăştiam în toate direcţiile.
Ce vremuri! Acum mor de poftă să merg pe un deal adevărat cu sania. Dar nu o mai am.
Şi dacă o aveam… parcă-mi amintesc ceva de o sesiune în perioada asta. 
Vine un moment în viaţă… când eşti om mare
21 year ago
Când ai responsabilităţi. Când munceşti. Când acele lucruri care au fost odată ocupaţiile tale principale şi de rutină, cum ar fi mersul zilnic la cafea, statul degeaba şi băile lungi în care folosesţi cel puţin 7 produse, bârfele cu prietenii despre cele mai neînsemnate nimicuri sau încercările culinare nereuşite dar pentru care ţi-ai pierdut jumătate de zi în bucătărie, ei bine, toate astea sunt amintiri.
Vine un moment în viaţă când habar nu ai ce să spui la şedinţele de la serviciu, când nu apuci să-ţi faci treaba, iar, cumva, Universul lucrează împotriva ta, şi reuşeşte cu brio.
În acele momente trebuie să iei măsuri. Trebuie să găseşti o modalitate, fie ea temporară, prin care să te aduni şi să poţi trece peste.
Drept urmare, de vreo două săptămâni încoace, am instaurat jumătatea de oră de criză.
Adică fiecare dintre cei în jurul cărora îmi petrec majoritatea timpului are dreptul la o jumătate de oră de criză, în care are voie să dea cu pumnul în birou, să fugă brusc la o ţigară, să-şi verse nervii. Există însă câteva reguli: jumătăţile de oră nu au voie să se suprapună cu ale colegilor, iar nivelul de zgomot trebuie să fie în limitele în care ceilalţi să poată lucra.
Şi de când avem această jumătate de oră de criză, vă spun pe bune: avem mai multă linişte! Pentru că odată ce aceasta a trecut, putem să lucrăm la eficienţă maximă.
Ceea ce vă doresc şi vouă! Scoateţi dracii din voi şi apoi vă puteţi vedea de treabă aşa cum trebuie!
Cum ar fi ca următorul preşedinte să fie un blogger?
91 year ago
Să ne gândim puţin: oamenii nu mai au încredere în Guvern, în preşedinte, în primul ministru sau în presă. Nu mai au încredere în politicieni, în partide, în poliţie sau în jandarmi.
Anul trecut în martie am făcut o propunere care a fost luată drept o glumă : sindicatul bloggerilor, ce-i drept, nici nu am avut vreodată intenţia să vorbesc serios.
Acum mă gândesc: cum ar fi ca viitorul preşedinte să fie un blogger? Vă daţi seama ce campanie electorală online s-ar putea face?
Ce afişe electorale? Banner pentru o lună!
Ce conferinţe de presă? Live video-blogging!
Ce materiale promoţionale personalizate? Free hosting!
De ce să mai mergi vreodată la vot când poţi da un like?
Aş avea multe de spus pe tema asta, în cazul în care se va întâmpla vreodată aşa ceva. Pe de altă parte, nici nu cred că ar fi chiar aşa de greu. Mai ales acum.
Dar cea mai cea întrebare este: ce blogger ar fi capabil să reuşească o ispravă ca asta? )
