Beta 2.0
Archive for January, 2011
Să votăm cu toții să facem să fie bine!
12 years ago
in Evenimente
Dacă încă nu ați votat evenimentele, localurile și artiștii preferați din Cluj, vă sfătuiesc să o faceți. Pentru că, dacă nu știați, cei de la ClujLife au de dat o căruță de bere celui care va câștiga la tragerea la sorți. 
Și pentru că încep să-mi dezvolt abilitățile de hackeriță get-beget 
, am pus mâna pe niște informații strict secrete, și, binențeles, am să dau din casă:
Cum poți vota? Pe pagina de internet, evindent, mai exact, CLICK AICI, care este. Și ești înscris automat la concurs. Ai timp până pe 7 februarie!
Foaie verde de muștar, am o lună-n calendar, măăăi!
72 years ago
A ajuns într-un final și la mine Calendarul Chinezăresco-bloggeristic pe 2011!!
Ce să spun, aș vrea să le mulțumesc părinților mei, tuturor fanilor și lui Dumnezeu pentru că m-au susținut să ajung până aici! )
Și, în ordinea numerelor de pe tricou:
Copertă: al nostru, Chinez
Ianuarie: Corina Anghel
Februarie: Alex Bartiș
Martie: Moga Florin și Mona
Aprilie: Laurențiu
Mai: Urban Kid
Iunie: Mironeascaaa (chiar eu!)
Iulie: Cristi Mirt
August: Iulia Duca
Septembrie: Mihaela
Octombrie: Nina Costea
Noiembrie: Vlad ăla de la Ilariant
Decembrie: Burli
Barurile citadine, aceste cămine culturale urbane
42 years ago
Deci eu nu am avut bunici la țară. Eu m-am născut în Cluj, studiez în Cluj și voi munci în Cluj. Sau poate că într-o zi voi ajunge să mă poarte destinul altundeva, dar tot într-un oraș mare. Eu nu știu ce înseamnă să fii dintr-un oraș mai mic sau dintr-un sat în care toată lumea cunoaște pe toată lumea. Nu știu nici măcar numele tuturor vecinilor mei, și, vorba aia, stau cu ei în bloc de mai bine de 20 de ani!
Și, ca oricărui tânăr, îmi place să ies în oraș. Mai exact, am 4 locații în care ies, și rar aleg să merg într-un altul din cele 4.
Cel mai interesant lucru e că atunci când ies în oraș, dau tot timpul peste aceiași oameni. Așadar, în toate din cele 4 baruri, toată lumea chiar cunoaște pe toată lumea! Așa că intru într-un bar și după jumătate de oră eu încă salut oamenii pe care îi cunosc.
Știu că dacă vreau cafea la ora 12, nu trebuie să dau niciun telefon, pentru că cel puțin unul din prietenii mei este cu siguranță în Le General. Și chiar dacă nu e, pot sta liniștită cu Vio, Toma sau Misha din staff, pentru că după 3 ani de zile în care am petrecut împreună cu diverse ocazii, de la Pilule de folk la concerte TDA, de la chefuri spontane urmate de dansuri pe bar, la zile de naștere, despărțiri și o groază de alte evenimente de moment, îi consider prieteni!
Știu că dacă e joia de folk, cu siguranță echipa folkblog e pe teren în Irish & Music Pub. Și cel mai probabil dau și de Emeric Imre, Magda Puskas, Ionuț Mangu sau de Văru’. :)
Știu că dacă am chef de distracție sâmbătă seara și merg în Funky Bar, Lush sau Radu se află acolo, cu siguranță! Poate mă aleg cu o pată de vin roșu de la Alex Ursa, care sper că nu și-a format un obicei din asta, sau poate pun țara la cale cu Andreea, cum numai noi fetele știm.
Și dacă am chef de un concert în Gambrinus Pub vineri seara, acolo vom fi o gașcă de cel puțin 3 oameni fericiți și că mă pot distra, ca de fiecare dată! Bianca va fi, ca de obicei, cu aparatul foto să imortalizeze fiecare moment, iar Claudia va dansa alături de mine, la o bere pe care numai fetele o pot numi bere: Redd’s!
Cel mai interesant e când vorbești pentru prima dată cu un om pe care îl întâlnești de ani de zile prin acele locuri: fie ajungi să petreci mai des alături de el/ea, fie îl/o ignori complet începând cu acea zi. În orice caz, nu e nimic de pierdut!
Și iată cum satu’ se mută încet-încet la oraș. Lumea se micșorează. Oamenii rămân aceiași. Petrecerile devin rutină. E de bine sau de rău?
O chestie oarecare
22 years ago
Pas cu pas,
Am rămas fără glas.
Sunt în impas
De aproape un ceas.
Caut energie pozitivă. Caut inspirație. Pentru că e foarte nașpa când începi o treabă, cu entuziasm și toate cele, și ajungi într-un blocaj. E nașpa când inspirația se teleportează în alte universuri paralele, mai ales pe neanunțate.
E foarte nașpa.
Și atunci toată treaba aia pe care ai pornit-o cu zâmbetul pe buze, căreia i-ai anticipat întreaga structură, în minte, timp de câteva secunde, după care a dispărut pur și simplu, o ia pe calea întunericului și se transformă din ceva pozitiv și special în… ei bine, într-o chestie oarecare. O chestie sumbră, fără personalitate. În ceva ce a mai fost. În ceva de care lumea e sătulă. În ceva care nu atrage atenție, ci compătimire de-a dreptul.
E ca și colegul ăla super-deștept din liceu, care nu vorbea niciodată și care era comparat cu un obiect de mobilier. Acel coleg fie devine găsește formula elixirului vieții, fie rămâne doar un nume în catalog care stă ascuns în camera lui cu formulele încuiate într-un sertar.
Să ne dezghețăm creierii, zic!
