¿Qué hora es?

Mno, c-am văzut-o și pe asta! Am fost la Castelul Bánffy de la Bonțida, la proiecția filmului Dracula, filmat în 1931. Faimosul film horror a făcut pe spectatori să… râdă cu lacrimi!

A fost atât de funny încât îmi dădeau lacrimile! La un moment dat aveam impresia că mă înjură în gând toți ceilalți (știu să râd destul de tare dacă am motiv). Adică, înțeleg că era începutul cinematografiei și că această peliculă e practic un monument cinematografic, dar c’moon. Nu mă așteptam să fie CHIAR ATÂT DE PROST!

Ce să zic, atmosfera a fost una demnă de film de groază: ceață, frig, coafura nu mai rezistă. Decorul mi-a plăcut la nebunie: ruinele Castelului Bánffy cu lumini roșii, au dat lovitura la acest aspect! A fost extraordinar! Păcat doar de tenișii mei care au leșinat, deși nu știu ce a fost în capul meu când am ieșit din casă. Dacă mai și ploua, mă alegeam cu un concediu medical de toată frumusețea!

Și acum, filmul. „Yo soy el conde Drácula”! Horror! Ce fețe aveau, ce expresii! Câtă tragedie în fiecare mișcare. Parcă era totul pe slow-motion. Râsul personajelor intra târziu și forțat. Copiii de la 1-4 se descurcau mai bine )

Nu are rost să povestesc filmul, e un clasic cu vampiri și dragoste nepotrivită, așa că am să fac mișto doar de anumite faze în urma cărora era să mă rostogolesc de râs pe sub scaune.

Și cică „pe malul râului Bistriț”, unde localnici se roagă „in foreign languages”. Foreign languages?! Serios?!

Iar liliecii. Dumnezeule ce mai lilieci! Tot filmul m-am gândit oare cu ce undiță îi tot bălăngăne ca să dea acel efect.

De câte ori se trezea Dracula, din sicriu ieșea o grămadă de fum. Gros și mult. Oare ce fuma acolo? Cred că asta ar putea fi totuși explicația expresiilor sale faciale. He was high all the time! Pff, trebuia să-mi dau seama!

Cel mai tare mi s-a părut Renfield. Evident, cel care îmi place mie întotdeauna moare la sfârșit! Având în vedere că toți îmi păreau nebuni, faptul că rolul lui chiar era acela de nebun parcă mi-a ușurat alegerea

Iar la sfârșit, „[banging][Dracula moaning]” din subtitrare m-a dat gata!

Acum voi trece la coloana sonoră. Oficial, Gary Lucas a devenit noul meu model de chitarist! A fost extraordinar! Cunoaște fiecare centimetru pătrat din cele 2 chitări pe care le-a tot schimbat: una electrică și una electro-acustică, iar efectele din pedală au completat la fix filmul. Totul s-a potrivit de minune!

Per ansamblu, tot ce pot să zic e că s-a râs cam mult prin public pentru un film de groază, și s-a râs bine! Dar a fost ceva… deosebit. Cam lung pentru răbdarea mea, dar deosebit.