Beta 2.0
Archive for 16 March, 2010
Ziarul Deschis. Sper că și la minte!
Mar 16th
Astăzi a avut loc lansarea unei noi publicații independente on-line, Ziarul Deschis (ZD). Pare interesant, având în vedere că va fi scris de tineri jurnaliști din toată țara, nu neapărat cu experiență în domeniu, dar care își vor expune propriile opinii, sau vor învăța pe parcurs cum să facă acest lucru.
Pe mine mă interesează din mai multe puncte de vedere toată treaba asta. Unul ar fi cam ce unghi de abordare vor avea acești ziariști deschiși, iar altul ar fi subiectele în sine și calitatea lor. Eu una, după un semestru și un pic la secția de Jurnalism de la FSPAC, nu simt că am câștigat cunoștințe în plus, ci mai degrabă exercițiul m-a învățat cum să abordez anumite subiecte. De aceea sunt foarte curioasă cum va evolua întregul proiect. Începutul pare promițător, aud de foarte multă vreme de ZD pe toate rețelele sociale, așa că ia vedeți despre ce e vorba! ( Știți voi, da? Click pe poză sau pe linku’ de la început )
El e Nomnom. Nomnom, ei sunt toată lumea!
Mar 16th
Am ajuns la o altă concluzie tragică: unde este mâncare, acolo se află și centrul Universului meu. Mă gândesc la mâncare mai des decât se gândesc bărbații la sex. Așa, de vreo 10 ori mai des.
Astfel, deși dimineața nu pot să mănânc altceva decât o țigară și o cafea cu mult lapte și o tonă de zahăr, după ora 12 deja începe Nomnom, dinozaurul din stomacul meu, să cânte după mâncare. Și urlă atât de tare încât, dacă aș sta acasă toată ziua, probabil că aș mânca într-una, până seara târziu. Și de fiecare dată când mănânc, am prostul obicei să bag în mine până mi se face rău. Iar apoi, mai mănânc puțin, să-mi treacă.
Sunt nopți în care mă trezesc în bucătărie, golind frigiderul. Sunt zile în care am 5 mese/zi, și mese, nu snack-uri! Sunt momente în care plec de acasă, după ce mănânc, și ajung într-un restaurant/fast-food/junk-food/birt cu sandvișuri. Și acolo, ghici ce fac? Exact!
Am ajuns într-un asemenea hal în care dacă există mâncare pe o rază de 50 de metri în jurul meu, nu mă pot abține să nu mă servesc. Dacă văd că cineva mănâncă, hop și eu! Că doar și eu aș mânca, că sunt slăbuță și crede lumea că acasă nu mănânc. Dar lumea se înșală! Ohooo, și încă ce se mai înșală lumea…
Uneori, toată chestia asta cu mâncatul mă face să mă simt pagubă pe lângă casa omului. Noroc că unii s-au mai obișnuit cu chestia asta. Mă întreabă dacă vreau să mănânc și eu, eu răspund că nu, ei spun că mint și până la urmă tot mănânc. Dar eu tot nașpa mă simt. Știi ce zic?
E greu, trebuie să recunosc! E greu să te chinui să pui 5 kg pe tine în 3 luni de zile, iar apoi să pierzi 2 într-un weekend, sau pe toate 5 din cauza unei răceli! Dar eu mănânc, și nu doar pentru că trebuie, ci pentru că îmi place!
Noaptea visez numai la mâncăruri, la mere coapte în zahăr ars, la brânzeturi aromate puternic, la prăjituri de casă și la plăcinte cu brânză dulce. Visez frigărui și pui copt la cuptor cu sos de ardei iute, la salate cu ceapă multă, chiar dacă după, probabil nu m-ar mai pupa nimeni o perioadă. Visez mirodenii și murături și compoturi si, si și… pfai, iar cântă Nomnom. Practic, mâncarea e singurul lucru normal la visele mele, că în rest sunt numai tâmpenii cu lumi paralele și relații eșuate.
Acuma gata cu prostiile, că mă duc să mânc o dărabă de clătite cu gem de caise. Bine?
