Săptămâna 22-28 februarie a fost săptămâna mesajelor, apelurilor și a SMS-urilor dubașe. De la diverși și diverse către diverși/diverse care vreau anumite chestii punctuale unii/unele de la alții/altele. Și sunt evident trimise la ore care mai de care, de parcă eu nu am altă treabă decât să răspund la telefoane la 4 dimineața, chiar dacă eu nu dorm la acea oră. Sau să merg până în celălalt capăt al orașului doar pentru că pot.

Întălniri pur întâmplătoare, unele cu finaluri fericite, iar altele, din contră, mai dezastruoase decât mi-aș fi putut imagina, au avut loc fără să-mi treacă vreodată prin cap faptul că lucrurile vor decurge așa cum au decurs.

Cel mai nasol este faptul că mie îmi plac lucrurile spontane, iar impulsivitatea este “calitatea” mea forte, însă nu îmi plac surprizele, pentru că surprizele ies, de ce să nu recunoaștem, aproape întotdeauna, foarte, foarte prost.

Prima așa-zisă supriză a început bine și s-a terminat incredibil de urât, deși din cealaltă parte probabil că se vede complet invers. Așa că după principiul “fool me once”, it will never happen again.

Am avut totuși o a doua surpriză plăcută. Care evident nu se putea lipsi de defectele de rigoare, care e de fapt unul singur, dar îl lăsăm așa. O punem bine pe ea, surpriza, într-un colț și o vom privi cu zâmbetul pe buze mai tărziu, de pe o croazieră pe o barcă de ziar.

Așadar, sărind de faptul că mai mult de jumătate din această săptămână dubașă am fost aproape dată dispărută, mi-a prins totuși mai bine decât mă așteptam.

»∫«

A apărut soarele.

Îmi place soarele. Soarele mi-a readus zâmbetul pe față și planurile de viitor au revenit în grafic.

Am sa încep să fac, am să încep să fiu. Am să continui să cânt și să exersez. Am să învăț lucrurile pentru care nu am avut timp până acum. Am să muncesc mai mult. Am să-mi ridic moralul din baltă, căci zace acolo de mult prea multă vreme, mai exact din toamnă, și nu mă lasă să dorm înainte de 6 AM. În concluzie, am să dorm. Atunci când trebuie, adică noaptea. Am să-mi las nebuniile libere să facă ce vor ele, în văzul lumii, și mă va durea fix în… cot de ce vor zice alții.

Dacă mă gândesc bine, am început deja să fac toate astea.

Mă simt bine! Și nu, nu m-am îndrăgostit! Decât de Laci Kefelo.