Dându-l la o parte de Sfântul Valentin, pe care eu nu-l suport, la fel cum nu suport nicio altă sărbătoare creată de americani doar ca să-și crească ei vânzările, se apropie Dragobetele. El, Dragobetele, e de-al nostru. E “zeul” nostru al iubirii, al dragostei, e cel care ne umflă inimile în piept cât o pită, cel care ne face ochii să lucească.

Din punctul meu de vedere, această sărbătoare nu ar trebui să se limiteze doar la cuplurile fericite, pentru că sunt și ele așa de puține și de amărâte. Ar trebui, așadar, să scoatem ziua de 24 februarie din contextul duetului dintre un bărbat și o femeie, sau respectiv dintre două femei sau chiar dintre doi bărbați, oricât de deranjant ar putea suna ultima categorie. Să descoasem din context iubirea, adică să o descontextualizăm și să încercăm o nouă abordare.

Ei bine, chestia asta dubașă, pe numele ei “dragoste”, care seamănă tulburător de mult cu la fel de puternicul cuvânt “pacoste”, este sentimentul care ne dă peste cap. Și având în vedere că acest sentiment se naște în creier în aceeași zonă cu ura, eu una mă hotărăsc destul de greu care dintre cele două le simt în acest moment, așa că am se le combin, sperând astfel că mă scap de o bătaie de cap în plus.

Astfel, ne doresc tuturor ca de Dragobete să iubim cu toții pe toată lumea:

• Să iubim șoferii de autobus care ne tratează ca pe niște saci de cartofi, accelerând mereu înainte de a opri atât de brutal la stop sau în stații!
• Să iubim birturile în care prețurile sunt sub forma N,50 RON, de la care niciodată nu primim cei 0,50 RON rest!
• Să iubim vânzătoarele de la care primim rest caramele și gume de mestecat!
• Să ne iubim vecinii care fumează în lift!
• Să iubim gropile de pe drumuri, e semn că a venit primăvara!
• Să ne iubim prietenii care nu ne răspund niciodată la “esemeees”!
• Să iubim Dell Inspiron cu Win7 pe el, chiar dacă e incompatibil cu orice fel de microfon!
• Să iubim ploaia după ce ieșim cu mașinile din spălătorii!
• Să iubim “coechipierii” de la cozile de la plătit facturi!
• Să-l iubim pe Geoană! De data asta nu a mai țopăit!
• Să iubim cocălarii care ascultă manele pe telefon în public, la maxim “mânca-ți-aș!”
• Să iubim tipele care umblă cu ochelari de soare în cluburi!
• Să ne iubim pe noi când ne închidem afară din casă și stăm câte 3 ceasuri pe coridor până vine cineva acasă!
• Să ne iubim telefoanele când ni se închid, chiar dacă așteptăm un apel important!

Vă invit să veniți cu completări, iar, pe final, vă doresc multă, multă iubire!

Dragii mamii, vă învit așadar vineri seara, după cum scrie și pe afiș, la ora 20, în Club Fantasy, la o serată acustică, alături de mine și Mircea la chitară solo. Avem multe multe cântecele pentru voi, de la The Cranberries, la John Mayer, de la Nicu Alifantis la Macy Gray. Așadar, intrarea moka, cheap drinks și atmosfera caldă vă așteaptă!

Rezervări la: 0747141172

Pentru că se apropie cu viteza luminii concertul lui Mircea Vintilă în Irish&Music Pub, Șefa de la Folkblog vrea să te trimită pe tine și pe încă o persoană la acest eveniment. Și pentru asta, trebuie să răspunzi la întrebarea care ne macină pe toți: Unde e cămașa de noapte a Mirunei? Dacă știi, intră aici și spune-i într-un comentariu, că o caută ca disperata de atâția ani, și ea și Vintilă, și noi toți de altfel, deși eu vă tot zic că e la mine, da’ nu mă crede nimeni.

Așa că te rog frumos caut-o bine și spune-ne și nouă, da?

• Afiș furat de pe clujlife.com •

Stimați cititori și necititori ai Cronicuței, vă invit vineri, 12 februarie, ora 20.00, în Irish&Music Pub (Str. Horea nr. 5), la WWW Party 2, a cărui scop este de această dată unul caritabil: vino să luptăm împreună pentru a-l salva pe Daniel de leucemie!

Acolo, ne va face Nicu Bendea să hăhăim, iar Aminda & Roje, Ionuț Mangu, Ioan Onișor și Mishu Călian ne vor cânta câte și mai câte! Vor fi licitații de băieți și fete din on-line-ul clujean, licitații de obiecte, WWWSandvich, deci pe scurt, distracție cu scop nobil.

Organizatori: Irish&Music Pub, ClujLife, (INC)3, cu sprijinul Polus.

UPDATE: Se pare că voi fi și eu dată spre licitație, așa că aștept să văd cât sunteți dispuși să plătiți pentru mine. Irelevant, oricum, pentru că “valoarea mea, valoarea mea” nu se apreciază monetar, da?

Am ajuns la concluzia că am o personalitate mult prea puternică pentru anumite persoane din jurul meu. Acum câteva luni, prietenul meu m-a părăsit pentru că nu mă mai suporta după un an și jumătate, iar acum am anumite cunoștințe care mă cred cu adevărat nebună, și când spun nebună mă refer la stadiul psihic de nebunie, și nu la cel de “Hăhă, ce nebună mai e și asta!”. E trist. E foarte trist.

Dar eu nu sunt tristă! Mie îmi pare rău că anumite mentalități sunt atât de slabe încât să se lase atât de afectate de gesturile mele încât ajung să-și plece privirile, se ascund și nu mai spun o vorbă. Mă alungă încetul cu încetul din jurul lor, deși intențiile mele sunt bune. Chiar îmi pare rău pentru acele persoane!

Cât de instabil trebuie să fii încât să iei în serios absolut tot ce îți spune o persoană, și de trebuie și de nu, și de e glumă, și de sunt doar păreri personale, pe care eu le spun clar și verde în față, pentru că mie nu îmi place să țin în mine dacă am ceva de spus? Dacă ești prost, ți-o spun fără nicio problemă, cu zâmbetul pe buze, cu argumentele de rigoare, luate de la nimeni altul decât tine. La fel cum dacă te plac, așa prost cum ești tu, îți spun și asta, pentru că mie îmi place să recunosc totul, și să ți-l arunc în față, sau pe internet, sau oriunde altundeva, atât cât consider eu că e necesar, fără să mă intereseze ce ar crede alții, pentru că, în fond, e vorba de părerea mea personală, de punctul meu de vedere așa cum se vede el din spatele acestor ochi încercănați. Că ție nu-ți convine, asta e altă problemă.

Da, și eu sunt afectată de ce spun ceilalți, dar pe moment doar, până apuc să procesez informația. După care îmi vin mințile la cap și cântăresc ceea ce mi se oferă. Dacă îmi convine, totul e roz, dacă nu, bombardez cu gândurile mele pline de noroi pentru a-mi face dreptate. Îmi place să lupt pentru ceea ce cred și mi se pare normal să fac asta. Pentru că țin la orice ar fi acel lucru în care cred și îmi place să mă impun. Dacă nu te impui, ești o fire slabă, ca iarba pe care o calcă toții copiii în picioare când aleargă ore în șir prin parc.

Sunt o fire puternică! Nu-mi place să mă schimb pentru alții, și nu voi face asta niciodată. Așa că, dragi “prieteni”, hotărâți-vă dacă îmi veți mai păstra ID-ul de messenger, numărul de telefon sau adresa, pentru că eu mă numesc Mirona și am să spun în continuare totul cui vreau eu și cum consider eu că ar trebui să fac asta. Pentru că am încredere în modalitatea mea de gândire. Dacă tu mă crezi nebună, fugi cât vezi cu ochii, pentru că eu nu mai vreau să te văd. Niciodată.