Căruțu` cu arhiva pentru July, 2009

Am izbutit!

Bună ziuă, sărumâna și-mi cer scuze pentru absența mea îndelungată, dar am fost prea ocupată sa-mi ratez viitorul din cauza unor oameni… ei bine, proști.

După ce am fost respinsă cu bestialitate încă din prima probă la Facultatea de Teatru și televiziune, secția Cinematografie, fotografie, media, pentru care am lucrat aproximativ 2 săptămâni să termin un clip, din care o săptămână de filmări la ore dubașe, la răsărit, la apus, la orice oră din zi, respectiv încă o săptămână de chinuri la montaj, făcut rost de diverse echipamente, înregistrare audio (eșuată în studio și finală la mine în cameră la calitate mai mult decât acceptabilă), cică sunt și eu în sfârșit în vacanță.

Așa. Studenție, studenție, cine mi te-a dat hăpt mie? Sunt ȘTUDENTĂ la Jurnalism, căci la Publicitate am luat țeapă de la cei cu medii mai mici decat mine, dar care au ales numai taxă și mi-au luat locul. Poate la redistribuiri.

În rest, toate bune și frumoase, îmi caut de lucru ca nebuna pentru că e scump să încerci să te lași de fumat, dar e și mai scump să nu reușești. Așadar de la posturi de secretare până la… nu știu până la ce, dar și salariul minim îmi convine. Pentru că nu mai am bani nici de jumătate de cocean de măr și eu îmi plănuisem inițial să-mi achiziționez o chitară nouă, căci cea pe care o am mi-a dat-o Darius de pământ și e ciobită până-n pancreas, asta pe lângă faptul că m-am săturat eu de ea. Cât costă? Eh… aproape moka. Vreo 8-9 bulioane.

Cam atât și vă invit să vedeți și voi ce am lucrat în ultima vreme, și spuneți-le și prietenilor, și prietenilor prietenilor, să strâng așa, vreo 987608746576486532 de views. Sper să vă placă!


Mirona Pascu – Separat impreuna

Mulțumiri colaboratorilor!

  • Lorena C. (Ea)
  • Florin P. (El)
  • Alina, Mircea și Victor (sărumâna pentru cameră)
  • TRD (suport tehnic, incredințat microfon, tres-pied, captură video, multă răbdare. Să trăiești!)
  • Psaico (donatie program montaj)
  • Cătălin C. (suport moral)
  • Darius Groza (mulțam de megafon și că m-ai lăsat să mă descurc singură, că te-ai luat și-ai fugit în lume hăpt când trebuia să ma ajuți :) )
  • Andrei Palatkas (instrucție montaj, filmat partea cu mine)
  • Cătălin Pop (ajutor finalizare piesă)
  • RADP (mulțam de barcă)
  • Sister, Mammon și Padre (dat cu părerea)
  • Dell Inspiron 1525 (merci că n-ai crepat pe durata post-producției)
  • ceilalți pe care nu-i mai țin minte

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook Post to MySpace Post to StumbleUpon

Jurnal de Bacalaureat – Partea mai nasoală

3iulie. Scrijeliți, vă rog!

UPDATE (5 iulie): Vremea azi: Română : 7,80 (contestat), Matematicile: 5,45 (mai mult decât excepțional), Info: 8,02 (nușt’ ce pulpa mea, da’ dă-i pace)

Mda. Deci s-a terminat. De tot. Pentru totdeauna. Acuma ce fac? Stau cu morcovu’ în fund până duminică, când vor binevoi (sper) cei de la minister să publice notele obținute la probele scrise. Dar morcovii sunt pentru mate, la care, după aprecierile mele, eu zic că nu iau  nici 5, dar după aprecierile altora, evident, iau. Deci pe cine să cred? Pe mine sau pe ei? Că eu oricum nu cred pe nimeni. Nici măcar pe mine. Aștept cuminte rezultatele. Bune. Sau rele.

Vine partea mai frumoasă acum: admiterea. Și voi mă puteți ajuta! Așadar, vă poftesc să îmi împrumutați, legal și cu declarație scrisă, oricare dintre următoarele obiecte: o carte cu istoria artelor, 2 biciclete antice (preferabil Pegasuri), camere de filmat (multe, cu declarație scrisă, remember!), un topor (don’t ask, just gimme and wait). Pentru ce? Voi face un film. Unul scurt. Nu dau mai multe detalii, dar va fi gata cât de curând!

Până să mă și apuc de el, plănuiesc o ieșire la o căbănuță cu colegii, unde vom da foc, cu toată scârba din lume, teancurilor de sute de variante de mate, întrucât nu voi mai fi nevoită să fac integrale NICIODATĂ ! (mwahahahaha!)

Prognoza meteo:

  • Mate: 5 (cinci) (sper)
  • Info: 8.5 (opt cincizeci)
  • Română: habar nu am, dar ghinișor!

Vremea ieri:

  • Română oral: 10 (zece)
  • Engleză oral: 10 (unșpe)
  • Educație fizică: 10 (tot)

Mai multe detalii la știrile de la ora 5, maxim șasă, duminică.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook Post to MySpace Post to StumbleUpon