Archive for February, 2009

Atențiune! Sister este proaspăta proprietară a unei Skoda Fabia, de  culoare albastră. De asemenea, este proaspăta proprietară a unui permis, deci păzea! Așa, un pic, la început, până prinde curaj.

Am intrat azi, oficial, în ultimul semestru de școală din viața mea. Abea aștept să aproape îmi pic BAC-ul la matematică, să iau 10 la română, să mă fac că joc handbal la sport, să ma chinui puțin la info. Abea aștept să se termine totul și să o iau de la capăt. Dar până atunci, mă gândeam că nu am făcut eu destule în acești 3 ani juma’ de când sunt la liceu, cu excepția clasicului chiul dimineața la cafea. Și încă unul slims menthol. Alții au alergat femeile de serviciu, au prăjit pufuleți cu bricheta în timpul orelor, au băgat folii în sandvișurile colegilor, au golit coșul de gunoi în ghiozdanele altor colegi, au pus anumite poze din cartea de biologie în locul stemei de deasupra tablei, și-au descărcat vocabularele nonconformiste în fața unor profesori,  ați înțeles voi, chestii perfect normale. Banale de-a dreptul. Așa, de haz. Ce vi se pare ciudat când colegu` joacă șah într-un minut, iar în urmatorul zboară piese, cutia, iar, în cele din urmă masa prin toată clasa? Sau scaunele? Sau plantele scoase din ghiveciuri? Pffffrt! Fix pulpa!

• Degeaba râdeți, e chiar foarte tare această fosilă tehnologică •

Cel mai tare e că unii dintre noi nici nu am ajuns să ne cunoaștem. Da` deloc, zic. Știți că în fiecare colectiv există acel coleg pe care nu îl știe nimeni, nu îl vede nimeni niciodată? Colegul invizibil! Să-i spunem Csabi ( în traducere fonetică Ciobi, cu o-ul acela specific maghiar, care bate mai degraba spre a). Ei bine, Csabi este atât de absent, chiar și când este prezent teoretic, încât nu știe nimeni, da` absolut nimeni de existența sa, la fel cum nu știe nimeni cum se usucă încet și sigur ultimii cactuși din clasă. Acesta este și motivul pentru care nu îl vede nimeni, întrucât nu știe ce anume să caute. Csabi este un blond de înălțime medie și caracter 0. Csabi stă mereu singur, sau așa credem noi, căci, de fapt, el își petrece timpul alături de prietenul său imaginar, căruia i se confesează telepatic sau din priviri. Cei doi se aseamană prin faptul că doar unul din ei îl poate vedea pe celălalt, respectiv doar ei se văd între ei, într-un loop continuu și fără de scăpare.

• Dar dacă vrei, te fac să fii. •

Și ca să trecem la polul opus, fiecare comunitate are un personaj care este peste tot, îl auzi neîncetat, fie că ești pe tron, fie că ai muzica dată la maxim în caști. El te urmărește absolut oriunde, chiar și în visele tale cele mai intime și profunde. Știți visul acela în care fugi de cineva în gol timp de 30 de ani , iar după 30 de ani dai de o alee întunecată și închisă din care nu mai ai ieșire, iar apoi te trezești? Ei bine, de acel personaj fugi. Garantat! Pentru ca, uneori, ți se pare că îl vezi chiar și de 2-3 ori lângă tine, ca și cum s-ar multiplica precum bacteriile în shake-ul de banane lăsat peste noapte lângă calorifer, tocmai pentru a-ți face ție în ciudă.

Și așa, ca încheiere, datorită faptului că mi-e lene să mai gândesc, căci am avut o primă zi de școală atât de plictisitoare încât am tras un pui de somn imediat ce am ajuns acasă timp de nici mai mult, nici mai puțin de 5 ore, nu o să scriu nicio încheiere.