Beta 2.0
Archive for November, 2008
Suntem toți o apă și-un pământ
04 years ago
Vi-l mai amintiți pe Se? Da, chiar el. Ei bine, lui i-a înviat frizerul a 3-a zi de acum 6 zile după scripturi și s-a ras în cap. Da. Adică s-a tuns. Adică nu știu exact dar ceva. Adică dovada dupe cum hurmează mânca-ți-aș:
Și acum să facem o comparație în paralel:
Vom face o mică analiză. A se observa dispariția culorii din Înainte, respectiv în După, care se compensează cu apariția acelui zămbet tâmp în După, care în Înainte nu exista. Totodată, După râde de Înainte. Care nu știu ce înseamnă, dar ceva e și acolo.
›∫‹
• Eu încercând să fiu modeală în poze artistice •
›∫‹
Am fost la meci la U-Mobitelco. Care au jucat cu Asehoții și de la care până acum au luat bătaie get-beget și pe bună dreptate mai mult decât pe nedrept. Astăzi însă, au luat bătaie pe nedrept mai mult decât pe bună dreptate. Scor cu un minut și jumătate înainte de final: 76-73. Scor final: 77-81. Și să nu te enervezi când arbitrii fluieră dubaș și de trebuie și de nu trebuie… Da’ să zicem că ”Haide U și de mere și de nu” că asta e situațiunea.
›∫‹
Și acum, pentru delectarea dumneavoastră auditivă, vă invit să ascultați un cover după celebra piesă a trupei KUMM din Cluj-Napoca, intitulată 1000 de chipuri, într-o versiune revizuită, personalizată și interpretată de Noi2, cu mine pe ambele voci, și Cătălin la chitară. Audiție plăcută!
Un fel de felul întâi, numai că desert
04 years ago
Am ajuns la concluzia că puținul meu timp liber e ineficient dispus, întrucât îmi ocupă până și timpul care nu e liber, și deci, e implicit ocupat într-un alt fel. Și cum altfel îmi petrec eu timpul, fie el liber sau nu, decât dormind? Dupămasa, care e jumătate timp liber-jumătate timp de-ălalalt, devine timp liber în totalitate pentru că în momentul în care adorm, timpul meu de învățat (da, cică asta ar trebui să fac până la BAC) devine timp de odihnă, și deci, un timp pierdut și totuși utilizat constructiv într-un oarecare fel. Dimineața ce se întâmplă? Firește, nu mă pot trezi, iar în loc să merg ca tot elevul de clasa a doișpea la școală, ajung să-mi petrec primele ore ale zilei într-o cafenea cu licoarea magică de rigoare, îndulcită excesiv pentru a mă trezi. Daaaar, când ajung și eu într-un final la școală, mă ia somnul numai când aud poveștile scumpei și dragei doamne profesoară de limba și literatura română. Soluția acestei dileme este simplă și se numește ”neah, fuck it!” ”acceptarea destinului”. Așadar, somn ușor!
• Așa doarme Cătălin pe autocar •
›∫‹
Primesc de bună voie și nesilită de nimeni, prin donație, un router wireless pentr‘ că am rămas în mod oficial fără internet în cameră. Sau în casă, respectiv oriunde altundeva decât pe calculatorul lui sister. Unde nu pot sta pentru că pe când ajung eu acasa, ea doarme sau… ceva de genu’.
›∫‹
De la ultimul articol încoace am avut… hmmm… să o numim ”plăcerea” de a întâlni diverși oameni ciudați pe stradă. Spre exemplu: într-o mașină parcată foarte dubaș hăpt în centrul Clujului ședea un nene. Și nenea ce făcea? Ei bine, aici m-a surprins îndemănarea sa. Știți cum femeile vorbesc la telefon, dau cu aspiratorul și își urmăresc telenovela preferată în același timp? Păi nenea ăsta al nost’ făcea exact la fel. Numa’ că citea de pe partitura luminată de lanterna pe care o ținea când cu o mână, când cu alta, cântând la un fluier-pe care îl ținea cu mâna care nu era pe lanternă, sau invers – după partitura cu pricina, ca, din când în când, să se mai și uite în jurul lui să-și dea seama că toate privirile trecătorilor sunt îndreptate spre el. Ceea ce a fost un caz aducător de zâmbete.
Dar.
Pe autobus, dimineață, frig bocnă, aglomerație, eu în întârziere. Până aici nimic nou. Lângă mine se așează un bătrânel. Trei metri mai încolo un altul. Și ce se gândesc ei să discute în gura mare și printre oameni stresați de frig, aglomerație, întârziere etc?
Bătrânel1: Am fost ieri la cimitir. Am zis că-mi pun interfon: când vine cineva în vizită, să-l invit înăuntru!
Bătrânel2: Serios? Eu încă nu mă gândesc la treburi d-astea.
Bătrânel1: Bla… Bla….
În fine… discuția a continuat pe tot parcursul drumului cu glume comuniste și de prost gust variind pe aceeași temă.
În rest bătrânici care se plimbă pe casa scării cu lanterna, bătrâni care se pun lângă mine pe autobus cu priviri dubașe și dornice de atenție (aici înghit în sec), cocălari beți criță în Janis care încearcă să sărute tot ce le sar în cale, cu prieten sau fără. Nu, mulțumesc.
Concluzie: SE DUCE DE RÂPĂ LUMEA ASTA NENOROCITĂ!
Cică am fost la Capitală…
04 years ago
Rezultatul concursului național de folk: Locul 3 la secția Creație pentru Noi2.
Și cică a fost fuarte tare frate! Ziua de vineri am pierdut-o în totalitate pe tren, respectiv pe un intercity fără compartimente și cu cele mai incomode scaune posibile. Dar trecem cu vederea. Timpul a zburat repede după cum urmează: 3 ore de frecat menta intensiv, 4 episoade din House MD, 2 din How It‘s Made și finalizarea piesei noastre de la creație. Așa. Am ajuns la București la 23:30 (întârziere de NUMAI o oră), și am ajuns la cămin la 00:00 unde răsunau chitarele din toate camerele până la orele dimineții.
La 3 ore de când am ajuns într-un final cu capul pe pernă mi-a sunat ceasul. Era 7 jumate, am mâncat 3 felii de salam la cantină și am purces spre Palatul Național al Copiilor în vederea concursului propriu-zis.
• Eu încercând să par calmă purtând fața aia tâmpă •
La secția de creație, întrucât nu existau monitoare pe scenă, SURPRIZĂ: chitara principală, da, cea a lui Cătălin, nu s-a auzit deloc. La interpretare, SUPRIZĂ: evident unica chitară (scuzați cacofonia), da, a lui Cătălin, nu s-a auzit la începutul piesei până a avut cineva bunăvoința să urle că ”Băăăăăi, vezi că nu se-aude nimic!”. Dar trecem cu vederea.
Mihai Boicu din Suceava a făcut în schimb ravagii cu piesa lui și a avut norocul să nu îi moară nici microfonul nici chitara. Mi s-a făcut efectiv piele de găină când a cântat, așadar jos pălăria și tot respectul! El a luat marele trofeu.
Ce mi-a ridicat totuși moralul a fost și motivul pentru care am mers acolo de fapt, și anume pentru a revedea oamenii de acolo, prietenii noștri din toată țara cu care avem ceva foarte important în comun: muzica și pasiunea noastră. Aici îi amintesc pe băieții din Timișoara (combinația fatală de energie, nebunie și amuzament), grupul de la Oradea, grupul de la Suceava, grupul de la Satu Mare, bucureștenii evident și lista continuă.
La întoarcere am avut plăcerea de a sta în compartiment cu un tip care sforăie, 2 baieți de vreo 5 ani și mama lor. Întrucât numarul orelor dormite pe parcursul ultimelor 3 zile și, respectiv, tot atâtea nopți, nu depășește 7, nu m-a împiedicat să dorm ca un bebeluș tranchilizat întregul drum. Trenul a juns la Cluj azi dimineață la ora 6 și jumătate cu întârziere de, evident, o oră.
›∫‹
”Muravey” în traducere liberă înseamna ”furnică”, și, alături de constructorul și fericitul său proprietar, arată așa:
Am avut plăcerea de a-l revedea pe Adrian Silea după un an de zile și m-a invitat la o plimbare prin București alături de Muravey. Între timp mi-a povestit întregul proces de construcție a acestei mașinării unice pe trei roți la care a muncit alături de tatăl său: ghidon de Pegas, claxon și frână de mână luate de la o Dacie, porbagaj lucrat manual artizanal etc etc. Ce mai, e muncită treaba! Prinde până la 60 km/h, iar Adrian trebuie să aibă grijă să nu-și piardă din componente pe drum.
Totodată, sărumâna pentru poze Adriane. 
